Din grădină privată într-o mini grădină publică, Primăria Timișoara a amenajat o alee cu bănci pe un teren public recuperat. Timișorenii care se deplasează pe jos sau cu bicicleta pe Calea Aradului au acum nou loc pentru relaxare la umbră, dar și puțin mai mult spațiu de deplasare pe această porțiune de bulevard. Echipele administrației locale au plantat miercuri dimineața 3 platani, 10 forsiția, 20 de aluni și 40 de hortensii.

„Redăm timișorenilor această parcelă de spațiu verde care până acum câteva zile a fost îngrădită și folosită de familia care locuiește acolo. E o zonă care are nevoie de zone verzi și mă bucur că, la fel ca în cazul străzii Cezar sau a malului Begăi, și acest teren recuperat va fi folosit de toți timișorenii. De fapt, aceasta este adevărata miză a recuperarii patrimoniului orașului: să transformăm aceste terenuri în locuri deschise timișorenilor”, anunță primarul Dominic Fritz.

Reamintim că o parcelă largă de spațiu verde aferentă tramei stradale de pe Calea Aradului a fost recuperată de Primăria Municipiului Timișoara în urma unei acțiuni ce a avut loc acum două săptămâni. Terenul de pe Calea Aradului 63 fusese îngrădit și transformat în curte privată, iar accesul a fost restricționat pe domeniul public. Primăria a demolat gardul și a restabilit accesul public pe acest spațiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.