Povestea bazei sportive Uszoda începe după anul 1900 când administrația orașului a pompat sume importante de bani pentru promovarea sportului, în general, dar în special a sporturilor nautice. Chiar lângă Parcul „Anton Scudier” din centrul Timișoarei a fost construit sediul Asociației de Canotaj, iar lângă, Strandul cu două bazine. Dimensiunile celor două bazine din incintă nu au permis practicarea înnotului de performanță, dar în timp s-a dezvoltat într-o adevărată pepinieră de sportivi care au dus numele orasului în țară și in lume.

Într-un timp foarte scurt a devenit unul dintre cele mai importante centre de natație ale Timișoarei.

Cândva, Timișoara era un oraș al sporturilor de apă. Disciplinele sportive care au dus renumele orașului de pe Bega au fost: înnotul, polo, canotajul și caiac-canoe. În ultimii 20 de ani însă, Uszoda, odinioară mândria Timișoarei, locul în care au învățat să înoate mii de timișoreni, a ajuns o pată neagră pe obrazul Timișoarei.

Ca o particularitate, e important de menționat că aburul rezidual de la cele două fabrici din vecinătate era folosit pentru încălzirea apei.

Ștrandul Uszoda a intrat în memoria timișorenilor ca un spațiu dedicat înnotului și așa trebuie sa rămână, mai ales că Legea 69/2000, cunoscută ca Legea Educației Fizice și Sportului, la Art. 79. – (1) Schimbarea destinaţiei sau desfiinţarea unor baze sportive aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se va putea face numai cu aprobarea Ministerului Tineretului şi Sportului şi cu garanţia construirii altor baze sportive similare.

Ori că vrea, ori că nu dorește primarul Fritz, cât si consilierii săi trebuie să se supună legilor Statului Român. Altfel, ajungem la fel ca în perioada administrației Robu, de râsul țării și în atenția organelor de control ale statului.

Ștrandul Uzsoda este în administrația Primăriei Municipiului Timișoara din anul 2016, după ce a fost recuperată de la Ministerul Învățământului. De atunci, cei doi primari se tot joacă cu destinația acesteia, fără a cunoaște Legea.

Cod mandatar financiar 21240330

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.