Astăzi, de la Peciu Nou, îl avem pe Bogdan Lungu, candidat din partea Alianței Dreapta Unită pentru postul de primar al comunei.
Bogdan este căsătorit, părinte dedicat pentru doi băieți, absolvent al Facultăţii de Știinţe Politice, Administrative și ale Comunicării, cu experienţă solidă în administrație publică, accesarea de fonduri europene și management.
„Propun un program electoral atipic scenei politice care din păcate cuprinde angajamente de reduceri de cheltuieli administrative pe toate planurile , de la reduceri de personal la reduceri de cheltuieli cu combustibilul. Vreau eliminarea totală a cheltuielilor pentru florile de pe stâlpi și să fac armonizarea costurilor din Agenda Culturală a comunei Peciu Nou”, spune Bogdan Lungu.
Candidatul Alianței Dreapta Unită spune că a realizat o analiză a bugetelor comunei Peciu Nou din anii 2017 și 2024! În 2017 Peciu Nou avea venituri totale 10 milioane lei și peste 3 milioane din total reprezentau investiții asigurate de la bugetul local unde pot evidenția proiectele implementate:
– Reabilitare Parc Peciu Nou
– Extindere rețea de Energie Electrică în Puz Nou Peciu Nou
– Realizare racorduri canalizare Sânmartinu Sârbesc
– Achiziție Săli de Clasă tip Container
Bogdan Lungu : Peciu Nou nu investește în nimic azi, pentru că Primăria nu mai are bani
Bugetul pe 2024 al comunei Peciu Nou contorizează venituri totale de 12 milioane lei unde partea de investiții lipsește cu desăvârșire, mai mult nu asigură nici contribuțiile proprii asumate de administrația locală pentru finalizarea proiectelor accesate pe fonduri europene!
Minusul contabil find cifrat la peste 3 milioane lei, plus 5 dispoziții de șantier ce așteaptă finalizarea alegerilor locale pentru a fi prezentate în Consiliul Local! Astfel, reducerea drastică a costurilor este singura cale prin care putem asigura continuitatea dezvoltării comunei!
Dacă și tu te-ai săturat de gestionarea deficitară a taxelor și impozitelor primăriei, pe 9 Iunie te aștept, cu încredere să votezi poziția 3 pe buletinul de vot, Bogdan Lungu – Primar și poziția 4 pe buletinul de vot – echipa de consilieri Alianța Dreapta Unită.
CMF : 21240009







