Pasajul Solventul, una dintre cele mai complexe investiții ale Primăriei Municipiului Timișoara, intră luna viitoare în etapa de construire a chesonului, o structură în lungime de aproximativ 70 de metri și 28 m lățime. La ședința de pe teren, primarul Dominic Fritz a solicitat constructorului un termen clar pentru cea mai dificilă și complexă etapă a investiției, respectiv împingerea chesonului pe sub 10 linii de cale ferată, circa 70 de metri, fără întreruperea circulației feroviare. Operațiunea va avea loc dinspre rampa de pe strada Gării spre rampa de pe Calea Bogdăneștilor, iar constructorul și-a asumat că va fi gata la finalul acestui an. Drept urmare, dacă constructorul își va menține estimarea, Pasajul Solventul ar putea fi finalizat la începutul anului 2025.
„Investiția din zona Solventul e una din cele mai mari din istoria orașului, ca să degrevăm traficul din Timișoara și să conectăm zona de vest cu restul orașului. Nu facem aici o autostradă urbană, ci un culoar de mobilitate cu alternative de transport pentru toată lumea – tramvai cu linii înierbate, piste de biciclete, carosabil, trotuare. Conectăm mai bine zona Ronaț, cu tot cu Mehala și Bogdăneștilor, de oraș. Este un proiect pentru întregul oraș, care va îmbunătăți sistemul de mobilitate al Timișoarei”, a declarat primarul Dominic Fritz








Stadiul lucrării este la 45% la Pasajul Solventul
Per ansamblu, lucrarea este realizată în proporție de aproape 45%. În prezent, pe rampa de pe strada Gării sunt executate mai multe lucrări, precum nivelarea platformei și forajul din interiorul incintei pereților mulați. Pe rampa de pe Calea Bogdăneștilor sunt în execuție mai multe lucrări, printre care turnarea betonului de egalizare, în vederea realizării grinzii de coronament.
La finalul investiției, pasajul în lungime de 87 metri, cu șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete, va asigura legătura între Dâmbovița și Ronaț. Construcția pasajului Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin Programul Anghel Saligny.
Acum două luni bătea vântul pe șantierul Solventul
În luna februarie Roxana Iliescu, consilier local, a efectuat o vizită pe șantierul Solventul, unde nu a găsit nici măcar un paznic. „Până să se hotărască Lațcău (Ruben Lațcău, viceprimar al Timișoarei – n.r. ) ce face pe banii timișorenilor plătitori de taxe și impozite, am fost pe șantier, unde, evident, nu e nimeni. Și nu doar că nu e nimeni, dar zona nu e nici măcar protejată, oamenii trecând în voie pe acolo, înglodați în noroi până la glezne. Oricum, din teren nu pare că, așa cum declară nonșalant același Ruben Lațcău, „avem un stadiu de execuție de aproximativ 45%”… nota Roxana Iliescu în februarie.







