SCM Politehnica Timișoara joacă al doilea meci oficial al anului la Cluj-Napoca. Alb-violeții întâlnesc echipa locală Universitatea, în etapa a XVI-a a Ligii Naționale.

Partida se va juca duminică, 11 februarie, de la ora 18.00, la sala Horia Demian. Jocul nu este televizat. Se vor afla față în față ocupantele locurilor al 11-lea, SCM Poli (cu 14 puncte), și al 12-lea, U (cu 10 puncte).

Echipa noastră a început etapa pe poziția a zecea, dar Steaua a jucat deja, a câștigat și ne-a depășit la golaveraj.

„Mergem să recuperăm punctele pe care le-am pierdut în tur cu Clujul, când am făcut egal la Timișoara. Ar fi puncte care să ne dea încredere, așa cum ne-au dat cele câștigate cu Bacăul. Partida cu clujenii este o finală, atât pentru noi, cât și pentru ei. În cazul lor, este ultima șansă de a scăpa de locurile din coada clasamentului. Pentru noi, o victorie ne-ar ajuta foarte mult. Am pune o distanță mare, de șapte puncte, între noi și ei” spune Mihai Rohozneanu, antrenor principal SCM Politehnica Timișoara

Partida de la Cluj va fi condusă de un cuplu de arbitri cu greutate, Bogdan Ștark (București), Romeo Ștefan (Ploiești).

În meciul tur, de la sala Constantin Jude, scorul a fost 31-31 (18-15).

Credit foto : radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.