Astazi, 17 martie 2016, candidatul la functia de primar din partea Miscarii Populare a trimis o scrisoare deschisa primarului Nicolae Robu. Redam mai jos textul integral al mesajului
„Ziua Pensionarilor, Ziua Tinerilor şi Ziua Majoratului sunt cele mai recente evenimente incluse pe agenda culturală a Timişoarei şi care, conform primarului în funcţie, vor ajuta oraşul să obţină mult-râvnitul titlu de Capitală Culturală Europeană. Mă îndoiesc că astfel de iniţiative vor avea efectele previzionate de Nicolae Robu. Mă bucur însă că pensionarii şi tinerii vor avea măcar o zi în care să simtă că primesc atenţia cuvenită din partea primarului. Mă întreb totuşi, de ce oare, astfel de evenimente se organizează abia acum, şi unele dintre ele, chiar în plină campanie electorală.
Pentru a da dovadă de fair-play şi pentru a îndepărta orice suspiciune că aceste evenimente finanţate din bani publici ar fi unele cu iz electoral, fac un apel la primarul Timişoarei, domnul Nicolae Robu, ca la aceste evenimente de anvergură, să îi invite pe toţi contracandidaţii domniei sale.
Sunt ferm convins că actualul primar al Timişoarei va răspunde favarabil acestei solicitări, tocmai pentru a nu lăsa impresia că aceste acţiuni sunt pur electorale, ci unele îndreptate cu adevărat spre oameni ” se arata in comunicatul trimis de candidatul MP la primaria Timisoara.
Ce se va intampla daca vom avea 100 de candidati? Vor fi mai multi candidati decat spectatori la eveniment? Hai sa gandim inainte sa vorbim …
Foto: pressalert.ro