Neregulile constantate de diverse instituții la dezvoltatorii imobiliari din Moșnița Nouă îl au, începând de azi, ca și cap de afiș pe vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa. Acesta este acuzat de președintele Camerei Deputaților, social-democratul Alfred Simonis, că patronează de două decenii sistemul mafiei imobiliare din comuna aflată în periurbanul Timișoarei.

Dacă la referendumul din 2011, Moșnița Nouă avea doar 6.000 de locuitori, la cel de anul trecut a avut peste 16.000, o creștere de 165%. Însă conform statisticilor neoficiale, comuna a depășit azi 30.000 de locuitori, devenind una dintre cele mai bogate comune din Timiș și din România, dar și una din comunele a căror dezvoltare imobiliară a dus a apropierea până la lipire a granițelor teritoriale cu Timișoara. Boom-ul imobiliar a dus construcția a mii de noi locuințe în comună, dar și la apariția neregulilor financiare în gestiunea sectorului de construcții.

Alfred Simonis, într-un atac direct asupra viceului CJT, Alexandru Proteasa, spunând că acesta confundă bugetul instituției cu cel al familiei bogate din care provine Proteasa, realizând inginerii financiare în folosul mafiei imobiliare din comuna Moșnița Nouă. Iată de spune deputatul PSD despre consilierul județean liberal:

„Astăzi pozează în victimă, dar de 20 de ani patronează sistemul mafiei imobiliare din Moșnița Nouă. Pe numele lui Alexandru Proteasa, un individ care a ajuns vicepreședinte al Consiliului Judeţean Timiș și care confundă bugetul instituției pe care o conduce cu conturile grase ale familiei sale.

Am proprietatea termenilor, iar când vorbesc despre un sistem mafiot știu exact despre ce este vorba. Iar cum știu eu, la fel știe și Proteasa, însă el trebuie să acopere sistemul din care face parte. Afaceri dubioase din bani publici sunt cercetate de instituții ale statului, iar asta îl neliniștește teribil pentru că există suspiciuni clare referitoare la un mare jaf și pentru a acoperi cumva hoția, astăzi ne arată că e victimă. Se vorbește despre sume de bani și materiale de construcții evaporate de la CJT și apărute miraculos pe șantierele familiei sale. Se adună nori negri deasupra Moșniței și Consiliului Judeţean, domnule Proteasa!” spune Alfred Simonis într-o postare online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.