Vești bune primite azi de locuitorii satelor Gelu și Sânpetru Mic, aparțînând comunei Varias. Guvernul României a aprobat cea mai mare investiție prin Anghel Saligny pentru comunele județului Timiș, în valoare de de 11.5 milioane lei pentru extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale.

Investiția anunțată azi ar trebui finalizată în aproximativ doi ani de zile și presupune racordarea celor două sate ale comunei Variaș, Gelu și Sânpetru Mic, la rețeaua națională de gaze. Astfel, locuitorii celor două sate vor putea beneficia în curând de avantajele aduse de încălzirea cu gaze naturale. Dar, pe lângă acestea și unitățile de învățământ și servicii publice din cele două sate, Gelu și Sânpetru Mic, vor putea funcționa mai bine pe perioada iernii.

Cea mai mare sumă primită de o comună în Timiș

„Astăzi primim de la Guvern ceea ce așteptăm, pe drept, de câțiva ani de zile: fondurile necesare pentru extinderea rețelei de gaz la nivelul întregii comune Variaș, prin racordarea satelor Gelu și Sânpetru Mic, la rețeaua națională de gaze naturale. Este o investiție necesară în ziua de azi, a unei Românii moderne, europene, o investiție care va ajuta atât locuitorii celor două sate cât și instituțiile publice ale comunei” spune  Nicolae Birău, primarul comunei Variaș.

„Suma primită de la Guvernul României, prin Programul național de investiții ‘Anghel Saligny’, este cea mai mare sumă alocată pe această categorie de investiții unei comune din județul Timiș. Este un proiect mare, care va aduce în viitorul apropiat beneficii întregii comune. Planul nostru, al Primăriei Variaș, este ca faza de proiectare a extinderii să durere cât mai puțin, până într-un an de zile, urmând că lucrările efective să înceapă anul viitor. Ne dorim ca în aproximativ doi ani întreagă comună Variaș să fie racordată la gaze naturale” încheie Nicolae Birău, primarul comunei Varias.

Ce înseamnă PNI Anghel Saligny pentru comunitatea locală?

Orice primar din țară ar trebui să se gândească că acest program reprezintă o oportunitate imensă pentru dezvoltarea comunei sau orașului pe care o/îl administrează. Primul beneficiu direct al includerii unor investiții în acest program este cel al populației locuitoare care poate beneficia de utilități publice atât de necesare. Cu siguranță sunt foarte mulți cetățeni care se vor bucură de avantajele apei curente sau canalizării, că să nu vorbim de eficientă sistemului de distribuție a gazelor naturale, fiind cunoscut faptul că încălzirea cu gaz este mult mai ușor de gestionat pentru consumator decât orice alt combustibil disponbil, iar prețul gazelor naturale, chiar dacă este în creștere, reprezintă cea mai ieftină alternativă din toate punctele de vedere.

Al doilea beneficiu major îl reprezintă oportunitatea uriașă pentru fiecare unitate teritorial administrativă de a-și dezvoltă infrastructură de utilității publice în scopul atragerii investitorilor strategici care să genereze locuri de muncă și venituri către bugetul local, venituri din care se pot asigura cotele de finanțare pentru alte investiții, întrând astfel într-un cerc investițional extrem de profitabil pentru întreagă comunitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.