Indicatorii tehnico-economici pentru Sala Polivalentă din Timișoara au fost aprobați ieri la București, dar proiectul riscă să fie blocat de studiul de circulație incomplet, spune PNL Timiș într-un comunicat de presă. „Opt luni de zile am insistat pentru asumarea îndeplinirii acestei solicitări venite de la CNI. Un studiu de trafic nu este mare lucru, mai ales că Primăria Timișoara are o întreagă direcție tehnică. Cerința CNI a fost tratată cu dispreț de către conducerea USR a Primăriei și, doar la insistențele mele, a fost depus un studiu, iar acela, din păcate, a fost realizat necorespunzător”, transmite Cosmin Tabără, viceprimar PNL al Primăriei Timișoara.

PNL Timiș laudă realizările lui Nicolae Robu, dar face uitată Polivalenta începută de fostul primar în Complex acum 15 ani – azi o ruină

„În februarie 2023, CNI a solicitat Primăriei Timișoara coordonarea sistematizării pentru amplasamentul Sălii Polivalente cu celălalt obiectiv de investiții de pe lista CNI – construirea Stadionului, precum și reanalizarea soluției unei parcări supraterane și a căilor de acces/evacuare. Ce s-a făcut în aceste 8 luni? Un studiu incomplet, scris pe genunchi, fără vreun efort sau zbatere ca timișorenii să primească Sala Polivalentă de top pe care o merită. Încă o sfidare marca Fritz,” notează liberalii care urmează apoi să laude meritele administrației Robu pentru realizarea pașilor premergări ridicării unei polivalente uitând însă să menționeze dezastrul lăsat în urmă de fostul primar la sala polivalentă din Complex, care după 15 ani este încă nefinalizată.

„Lupta pentru Timișoara a fost abandonată însă de către administrația Fritz, a cărei conducere ori distruge, ori întârzie dezvoltarea orașului! Iar mai nou, ca să își ascundă neputința, a început să își aroge merite pentru investiții cu care nu are nicio legătură.

La fel procedează și în cazul recuperării unor bunuri patrimoniale, acțiune care se întâmplă în urma proceselor inițiate de administrația liberală, mai mult, chiar a sentințelor din timpul acesteia, dar abia acum rămase definitive prin respingerea contestării lor la Înalta Curte de Casație și Justiție” încheie PNL Timiș un comunicat remis presei.

Foto : Sala Polivalenta Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.