Geamurile de sticlă promise timișorenilor de candidatul Dominic Fritz la Primăria Timișoara devin tot mai opace, pe zi ce trece. În locul unui progres real în administrația timișoreană, progres care să permită timișorenilor plătitori de taxe să vadă cum le sunt cheltuiți banii, administrația timișoreană se închide tot mai mult într-o carapace opacă, din care nu răzbate nimic.
Este situația întâlnită de consilierul local Roxana Iliescu, care acum două luni de zile i-a cerut directorului STPT Constantin Cocheci situația reală a datoriilor comerciale pe care le are STPT, societate din subordinea Consiliului Local Timișoara. Deși i-a promis Roxanei că îi va da această situație, două luni mai târziu afirmația făcută de directorul plătit cu 34.000 lei pe lună (brut) se dovedește a fi doar o minciună. Roxana Iliescu spune azi, după ce a cerut public în plenul din iulie situația STPT că nu a primit nicio comunicare din partea directorului Cocheci în privința datoriilor societății cu prețurile cele mai mari la transport în comun în România.
Directorul STPT, salariu brut de 34.000 lei pe lună
„În plenul din 25 iulie 2023, directorul general al STPT, Constantin Cocheci, și-a luat angajamentul sa-mi transmită in scris situația datoriilor comerciale pe care societatea le are către toți furnizorii (furnizori de utilități, de piese și materiale, de servicii diverse etc), dar și către Mun. Timisoara și Societatea Metropolitana de Transport Timisoara. Nici acum, după aproape două luni de zile nu am primit acest răspuns. Oare ce le ascund timișorenilor Cocheci și Lațcău, șeful de facto al STPT?
Eu insist sa aflăm situația reală a acestor datorii și prin urmare, astăzi, am depus solicitarea și in scris, la Registratura STPT din B-dul Dâmbovița nr 67.
PS: mă așteptam ca la un salariu mai mare decât al președintelui țării, in valoare de 34.188 lei/ lună ( net 20.000 lei/ lună), domnul director sa-și fi găsit în două luni timpul necesar pentru acest răspuns.” concluzionează Roxana Iliescu.