În această dimineață, în jurul orei 07:25, pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma unui accident rutier produs pe A1 nod rutier A6.
La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
În accidentul rutier au implicate un autoturism, o autoutilitară și două autotrenuri, cu șase persoane.
În urma evenimentului au rezultat două victime, dintre care, o persoană de sex feminin a rămas blocată în autoturism. La spital au fost transportate două victime (femeie și un copil minor de 17 ani) în stare conștientă și cooperantă.
În prezent, traficul pe autostradă este îngreunat în zona respectivă, circulându-se pe o singură bandă de mers.