Odată cu finalizarea lucrărilor de covor asfaltic pe centura Timișoara Nord, vor fi modificări ale planului de semnalizare orizontală și verticală. Pe tot sectorul centurii, în lungime de 12,496 km, pe zona axială, se aplică în această perioadă marcajul linie dublă continuă. Anunțul a fost făcut de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, instituție care a solicitat și montarea de parapet de beton pe zona mediană. Măsurile sunt luate pentru 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐢 𝐞𝐥𝐢𝐦𝐢𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐨𝐬𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐟𝐥𝐢𝐜𝐭, fiind eliminată posibilitatea efectuării virajului la stânga.

Cea mai proastă măsură care putea fi luată de DRDP

Din păcate, prin această măsură vor fi imposibile și depășirile în locurile în care era permisă până azi. Astfel, deși limita de viteză pe centură este de 100km pe oră, dacă un autovehicul rulează cu 40km/oră pe centură, nu va putea nimeni să-l depășească. Poiectarea proastă a centurii, care are o singură bandă pe sens, face acest lucru (depășirea) imposibil. În plus, prin noua măsură, cei de la DRDP vor îngreuna traficul, motiv datorat prezenței autovehiculelor de tip TIR a căror viteză și accerație sunt mult mai mici față de autovehiculele mici. Este una din cele mai proaste măsuri rutiere ce puteau fi luate.

Conducătorii auto vor putea folosi cele cinci sensuri giratorii de pe centura Timișoara Nord, precum și nodul rutier cu DN 6 Calea Lugojului. Soluția este impusă pentru a obliga conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră și astfel să fie eliminate punctele negre, unde există riscuri mari de producere a accidentelor rutiere, spun cei de la DRDP Timișoara.

În prima fază, se aplică marcajul continuu, urmând ca în cursul acestui an să fie amplasate pe zona mediană și parapetele de beton de tip New Jersey.

2 COMENTARII

  1. La fel în comuna Dumbrăvița, până unde, și dincolo de unde, Sunt Patru Benzi, până în comuna Moșnița!
    Noaptea Mintii!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.