La data de 11.05.2023, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Deva-Nădlac împreună cu reprezentanți I.S.C.T.R și reprezentanți R.A.R au acționat cu efective mărite pe Autostrada Deva-Nădlac. Actiunea a avut un rol in creșterea gradului de disciplină rutieră și pentru verificarea legalității transportului rutier de mărfuri și persoane.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 152 de sancțiuni contravenționale în valoare de 132.560 de lei pentru nerespectarea normelor rutiere conform O.U.G 195/2002, dintre care:

  • 40 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză;
  • 55 de sancțiuni pentru constatarea unor defecțiuni la autovehicule;
  • 2 sancțiuni pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire;
  • 1 sancțiune pentru conducere agresivă.

Au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor prevăzute de O.G 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind :

  • perioadele de conducere,
  • pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și
  • utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Au fost retinute 12 permise de conducere și retrase 41 de certificare de înmatriculare.

8 coducători auto au fost înregistrați de radar circulând pe A1 cu viteze între 181 km/h și 216 km/h pe un sector de drum limitat la 130 km/h.

Față de aceștia s-au luat măsurile legale, iar ca măsură complementară le-a fost reținut permisul de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.