În urma ploilor căzute în ultimele ore, un pârâu din satul Ferendia, sat de aparține de comuna Jamu Mare, a ieșit din matcă inundând câteva case și gospodării și terenurile agricole din satul menționat mai sus. Autoritățile locale au intervenit prin serviciu de voluntari pentru degajarea apelor de pe terenurile și din casele inundate.

Sorin Ionescu, subprefect al județului Timis ne-a declarat că Prefectura Timiș are situația de la Ferendia sub supraveghere. ”În prezent, în satul Ferendia intervine serviciul de voluntari civili al comunei Jamu Mare, care incearcă să reducă din pagubele create de revărsarea unui pârâu din zonă. ISU Banat are situația sub supraveghere, fiind pregătită să intervină în orice moment, însă apele sunt în retragere datorită faptului că nu mai plouă. Suntem pregătiți să intervenim dacă este nevoie ” spune subprefectul Sorin Ionescu.

Trebuie precizat că până în momentul redactării aceste știri, nici măcar un singur locuitor nu a sunat la 112, serviciul de urgențe pentru a transmite informația privind inundațiile din zonă. În schimb, au umplut rețelele de socializare.

Comuna Jamu Mare are în jur de 3.500 de locuitori și este formată din satele Clopodia, Ferendia, Gherman, Lățunaș și Jamu Mare. Comuna se află în partea de sud a județului, la granița cu Serbia și județul Caraș-Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.