Administrație locală Municipiul Timișoara s-a înscris în cursa pentru finanțarea Campusului de învățământ dual

Municipiul Timișoara s-a înscris în cursa pentru finanțarea Campusului de învățământ dual

Municipiul Timișoara, reprezentat de Primăria Timișoara, mediul universitar, mediul de afaceri local și alte instituții de învățământ, a depus o cerere de finanțare pentru un Campus de învățământ dual de importanță regională. Pentru cererea de finanțare a fost înființat un consorțiu dedicat cu 31 de parteneri, unde lider de consorțiu este Universitatea Politehnica Timișoara. Valoarea totală a construcției campusului este estimată la 134 de milioane de lei cu TVA (27 de milioane de euro).

„Timișoara este un magnet pentru cei care doresc să studieze, să lucreze și să investească aici și învățământul dual face parte din rețeta succesului oricărui oraș de secol XXI. Prin acest nou campus, avem ambiția de a atrage tineri dornici de o carieră în domenii tehnice, în meserii de care depinde dezvoltarea economică a Timișoarei. Îi felicit pe cei 31 de parteneri care s-au așezat la aceeași masă și au lucrat pentru un proiect comun care va dezvolta Timișoara și întreaga regiune. Îi mulțumesc rectorului Politehnicii, Florin Drăgan, care și-a asumat, ca reprezentant al UPT, rolul de lider al acestui consorțiu”, transmite primarul Dominic Fritz.

„Învățământul dual reprezintă o necesitate pentru un oraș ca Timișoara. Numărul mare de parteneri pe care am reușit să-i implicăm în proiect este un indicator clar că este mare nevoie să deschidem oportunități noi pentru piața muncii și să le dăm tinerilor din regiune posibilități noi de dezvoltare în diverse domenii de interes. Seriozitatea și experiența fiecărui partener din proiect sunt garanția că acest campus va genera calitate, iar Universitatea Politehnică are capacitatea de a coordona un proiect de o asemenea anvergură”, transmite Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Constituirea consorțiului are ca scop final obținerea unei finanțări pentru construcția unui Campus Dual la Timișoara. La nivel de țară sunt disponibile finanțări pentru 10 astfel de campusuri duale de interes regional. Valoarea maximă eligibilă pentru construcții este de 103.044.183 lei (20.825.000 euro), la care se adaugă 28.801.400 lei (5.820.700 euro) contribuție din bugetul local.

Finanțarea face parte din Componenta C15 – Educație, a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Această finanțare cuprinde, de asemenea, fonduri pentru acordarea de burse școlare în valoare maximă de 2.094.400 lei (423.274 euro). Sumele includ taxa pe valoarea adăugată.

În total, 31 de parteneri constituie „Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara”, respectiv 3 universități, Primăria Timișoara, Inspectoratul Școlar, 7 licee timișorene, 16 firme, și 3 asociații ale mediului de afaceri.

Lista completă a partenerilor este:

1.         Universitatea Politehnica Timișoara, lider de consorțiu

2.         Universitatea de Vest Timișoara

3.         Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara

4.         UAT Municipiul Timișoara

5.         Inspectoratul Școlar Județean Timiș

6.         Liceul Tehnologic Energetic “Regele Ferdinand I” Timișoara

7.         Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu Timișoara

8.         Colegiul Economic “Francesco Saverio Nitti” Timișoara

9.         Liceul Tehnologic de Vest Timişoara

10.       Liceul Tehnologic Electrotimiș Timișoara

11.       Liceul Tehnologic Azur Timișoara

12.       Liceul Tehnologic Transporturi Auto

13.       S.C. Compania de Apă Arad S.A.

14.       S.C. Apa Prod S.A. Deva

15.       S.C. Aquatim S.A.

16.       Fundația Aquademica

17.       S.C. Continental Automotive Romania S.R.L.

18.       S.C. Continental Automotive Products S.R.L.

19.       S.C. DAR Draxlmaier Automotive S.R.L.

20.       S.C. HELLA România SRL

21.       S.C. TRW Automotive Safety Systems S.R.L

22.       S.C. Flextronics România S.R.L

23.       S.C. Nokia Networks S.R.L.

24.       S.C. Del Corso Family S.R.L.

25.       S.C. Eco Trust S.R.L.

26.       S.C. Kolping Concept S.R.L.

27.       S.C. Dragotex S.R.L.

28.       S.C. Metaltim S.A.

29.       S.C. Nedex Grup SRL

30.       Asociația Patronală Horetim

31.       Asociația SAV NET TRAINING CENTER

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.