Reprezentanții Colterm anunță că noi întreruperi ale furnizării agentului termic vor avea loc mâine, 6 decembrie 2022, între orele 09:00- 14:00 pentru consumatorii arondați străzii Eternității, intervalul orar 08:00- 19:00 pentru PT 72, 73, 75, Spitalul Victor Babeș și la Institutul de Boli Cardiovasculare și de la ora 08:00- 16:00, la PT 74A.
„Pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare a Municipiului Timișoara, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde de consum și a încălzirii, în data de 06.12.2022, de la ora 9ºº până la ora 14ºº , la punctul termic SDM. Vor fi afectați consumatorii arondați străzii Eternității, în total un număr de 3 branșamente.
Tot în ziua de 06.12.2022, în intervalul orar 08:00 – 19:00, se întrerupe furnizarea apei calde de consum și a încălzirii la PT 72, 73, 75, Spitalul Victor Babeș și la Institutul de Boli Cardiovasculare și, de la ora 08:00 până la ora 16:00, la PT 74A, în vederea executării de lucrări aferente proiectului „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”.
Vor fi afectați consumatorii arondați străzilor: Dorobanților, Lugojului, Simion Bărnuțiu, Telegrafului, Tibiscum, Viorelelor, George Bacovia, Alex. Miletici, Ovidiu, Eugen Pop, Cornel Lazăr, Intrarea Zoltan Kodaly, Valea Behelei și Intrarea Ioan Văsîi, în total un număr de 128 branșamente.
Atragem atenția că, la finalizarea lucrărilor, poate apărea fenomenul de turbiditate pentru o scurtă perioadă de timp, motiv pentru care recomandăm evitarea folosirii apei în scopuri menajere, până la limpezirea ei.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și, totodată, vă informăm că nerespectarea orelor de începere și finalizare a lucrărilor cade direct în sarcina prestatorului.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a transmis Colterm.




