USR Timiș anunță printr-un comunicat de presă că noul lider de grup în cadrul consilierilor județeni USR Timiș este Vlad Șendroiu. Acesta are 26 de ani, este inginer software, absolvent al Universității Politehnica din Timișoara și membru fondator al USR Timiș. S-a implicat în USR încă de la început în campania „Fără penali în funcții publice” și în toate acțiunile politice ale USR. În clipa de față, Vlad Șendroiu are ca principal obiectiv schimbarea clasei politice din Timiș și de la nivel național, spune comunicatul remis presei de USR Timiș.
„Tinerețea lui și implicarea sa totală de până acum în proiectele partidului ne fac să credem că Vlad vine nu doar cu o viziune nouă în politică, ci și cu ambiția de a crea o punte între cetățeni și administrația județeană.” se menționează în comunicat.
Cristian Moș, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, spune despre Vlad Șendroiu că este „o persoană foarte organizată cu care îmi face o adevărată plăcere să lucrez încă din 2016, de la începuturile USR Timiș, când Vlad a luat pe umerii lui partea organizatorică a filialei, deși era cel mai tânăr membru al acesteia.”
Dominic Fritz, președintele USR Timiș, apreciază decizia grupului consilierilor județeni şi consideră că „pentru a aduce schimbarea, trebuie să lucrăm în echipă, nu să urmărim interese personale. Vlad Şendroiu este un tânăr pasionat, care dovedește că profesionalismul şi corectitudinea nu țin de vârstă. Este membru fondator al USR Timiș şi va fi o voce în Consiliul Județean pentru toți cei care au votat USR.”
„Le mulțumesc colegilor pentru votul de încredere acordat! Încă din 2016 ne-am propus reforma administrației locale și județene. Am început acest proces de reformă în Primăria Timișoara și în celelalte primării USR din județ, și vom continua să mergem pe aceeași linie. Au trecut doi ani de mandat, iar rezultatele dinspre Consiliul Județean Timiș întârzie să apară. Împreună cu vicepreședintele Cristian Moș și cu ceilalți consilieri județeni USR vom face tot ce ne stă în putere pentru a schimba acest lucru”, a declarat Vlad Șendroiu, noul lider de grup al consilierilor județeni USR Timiș.
„USR Timiș are încredere că Vlad Șendroiu va face o treabă bună în fruntea grupului de consilieri județeni USR, așa cum s-a remarcat încă de când s-a alăturat acestui proiect politic nou și curajos” precizează în încheiere comunicatul emis de USR Timiș.


