Importantul oficial al CNAIR, a fost prins în flagrant sâmbătă, 22 octombrie a.c., de către DNA Timișoara, în timp ce se întorcea de la o partidă de vânătoare cu alți doi prieteni din București , iar asupra sa deținea 10.000 de lei pe care tocmai îi primise ca mită. 

Ca urmare a celor constatate și sub acuzarea că a mai primit și alte tranșe de bani, dar și partide de vânătoare gratis pentru intervențiile sale, Florea Dascălu a fost prezentat ieri, 23 octombrie a.c, la Tribunalul Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Decizia nu este una definitivă și poate fi contestată în următoarele 48 de ore. 

„Conducerea CNAIR a luat act de reținerea pentru 24 de ore a directorului pentru întreținere al CNAIR, Florea Dascălu și propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a acestuia. În funcție de hotărârea instanței privind solicitarea DNA în această speță și în conformitate cu legislația muncii se va lua o decizie privind suspendarea din funcție a directorului Florea Dascălu”, se arată în comunicatul companiei CNAIR. 

Printre infracțiunile comise de Florea Dascălu se enumeră și facilitarea câștigării unei licitații CNAIR, prin permiterea accesului administratorului licitației, la date care nu sunt destinate publicității.

„În perioada mai–22 octombrie 2022, suspectul Dascălu Florea, în calitatea sa de director ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității comerciale a administratorului respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire). Tot în contul sumei menționate și al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziția aceluiași administrator mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR. Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 7.5.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.7.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante.”, a transmis DNA în comunicat.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.