Subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu, i-a chemat la prefectură pe managerii spitalelor din Timiș pentru a discuta posibilitățile de a reduce numărul de cazuri de Covid-19 și îmbunătățirea sistemului medical din județ pentru a face față cu succes unui nou val epidemic, așteptat în această toamnă de autorități.

Ce spune subprefectul Sorin Ionescu?

„Creșterea numărului de cazuri de covid din ultimele zile ne obligă să fim pregătiți în fața unui potențial val al pandemiei. Am convocat la prefectură managerii spitalelor publice din județul Timiș pentru a evalua disponibilitățile de personal medical și locuri de spitalizare, dar și pentru a găsi soluții concrete de coordonare și gestionare dacă situația o va cere.

Am convingerea că cei doi ani de pandemie ne-au învățat cum să acționăm și ce anume trebuie făcut în astfel de situații, cum să prevenim și cum să ne protejăm, atât din punct de vedere al cadrelor medicale, cât și din punct de vedere al populației.

În ședința de astăzi s-au discutat lucruri concrete și cu privire la gestionarea situațiilor pediatrice, în condițiile în care se presupune că va crește numărul de îmbolnăviri în rândul copiilor.

Ne dorim ca sistemul medical din Timiș să fie pregătit în ceea ce privește preluarea și tratarea cazurilor de covid, dar și în tratarea cazurilor clinice, în egală măsură” încheie subprefectul PSD de Timiș, Sorin Ionescu, o postare pe FB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.