Prima ediție a turului ciclist „Bartok” între Timișoara și Szeged a fost un succes! Dincolo de faptul că acțiunea a promovat mişcarea şi un mod de viaţă activ şi sănătos, evenimentul a urmărit să promoveze realizarea unei piste de biciclete care să lege Timişoara de Szeged, precum şi construcţia unui pod peste Mureş, între Apatfalva (Ungaria) şi Cenad (România), folosit odinioară ca punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări vecine.

Aproximativ 150 de cicliști profesioniști și amatori au plecat, sâmbătă, în 18 iunie, spre Sânnicolau Mare, însă doar jumătate dintre ei și-au continuat drumul spre Szeged. Cicliștii au trecut frontiera pe la Triplex Confinium, punct deschis pentru români o singură dată în an, la sărbătoarea organizată de DKMT. Excepția de acum a întărit importanța deschiderii permanente a acestui punct de trecere și între România și Ungaria, pentru că vecinii au deja vamă funcțională cu Serbia.

Modelul de la Szeged și județul Csongrad

Cicliștii au fost întâmpinați la Szeged de Csaki Bela, vicepreședintele Autoguvernării Csongrad-Csanad și de Nagy Sandor, viceprimarul orașului. Cei doi au povestit cum a devenit zona lor un model în Ungaria pentru utilizarea bicicletei ca mijloc de transport ecologic și sănătos.

„În viața de zi cu zi, la mersul la serviciu, la primărie și eu folosesc bicicleta. Pot să spun că în Ungaria, capitala bicicletei este la Szeged. Zilele trecute am inaugurat unul dintre cele mai mari proiecte pentru pistele de biciclete din oraș. Practic, tot centrul istoric al orașului a fost adaptat nevoilor cicliștilor. Și investițiile din anii trecuți au dus la situația în care la Szeged este cea mai mare proporție a bicicliștilor, în rândul orașelor mari din Ungaria. Și turismul velo este foarte important, iar pentru asta colaborăm bine cu județul Csongrad pentru realizarea unei rețele de ciclo-rute care acoperă tot județul. Am salutat cu bucurie inițiativa de a dezvolta ruta de ciclism între Szeged și Timișoara, două orașe înfrățite.”, a spus viceprimarul Nagy Sandor.

„Lucrăm pentru consolidarea relațiilor între două orașe, Szeged și Timișoara, două județe, Csongrad și Timiș, respectiv două țări, Ungaria și România. În urmă cu două săptămâni am fost la Timișoara, am vorbit cu primarul Dominic Fritz, noi dorim să ne deschidem porțile cât mai larg către Timișoara și Timiș. Și dacă acest drum poate fi făcut cu bicicleta, cred că suntem pe calea cea bună. Dacă Szeged e capitala ciclismului, noi vrem să devenim județul cu cea mai performantă infrastructură velo din Ungaria. În perioada următoare vom construi o sută de kilometri de piste noi de biciclete și vom putea avea o rețea extraordinară pentru cicliști. Această rețea va trebui conectată atât spre Voivodina (Serbia), cât și spre județele Timiș și Arad. Consultanții noștri lucrează în momentul de față în județul Timiș și munca lor va susține investițiile în piste de biciclete. Sper că această tură va deveni tradițională.”, a declarat Csaki Bela, vicepreședintele Autoguvernării Csongrad-Csanad.

Experiență inedită pe Mureș

Duminică dimineața, bicicliștii au plecat din Szeged, însoțiți de polițiștii maghiari, spre frontiera cu România. Trecerea s-a făcut peste Mureș, între Apatfalva și Cenad, pentru a aminti importanța construirii unui pod rutier, existent acolo până în 1940, când a fost dinamitat.

Traversarea râului s-a făcut cu ajutorul armatei ungare, care a pregătit pentru bicicliști câteva bărci cu motor. A fost o experiență deosebită pentru participanții la tură. Deși nu există punct de frontieră, atât autoritățile maghiare, cât și cele din România au trimis echipe mobile pe o parte și pe cealaltă a Mureșului, pentru verificarea documentelor.

De la Sânnicolau Mare, bicicliștii au mai avut de făcut un ultim efort pentru a ajunge în Dumbrăvița, locul sosirii în tura ciclistă „Bartok”.

„Nu a fost ușor. Am simțit pe pielea mea pentru că am făcut și eu acest tur ciclist. Dar acest tur înseamnă mult mai mult. Vrem să clădim, să construim, să strângem relațiile între români și maghiari, între Timișoara și Szeged, să se construiască podurile distruse acum 70 de ani, să se facă pistă de la Timișoara la Cenad, să se deschidă frontiera de la Triplex, dar vrem și un tren între Timișoara și Szeged. Acum o sută de ani erau opt trenuri pe zi între cele două orașe. Acum nu există niciunul. Nu se poate așa ceva în 2022.”, a declarat Peter Tamas, consulul onorific al Ungariei, președintele Asociației Bastion, organizatorul principal al turei cicliste „Bartok”.

Câștigătorii competiției

Etapa Sânnicolau Mare – Dumbrăvița a fost importantă pentru sportivii de performanță, care au fost cronometrați doar pe teritoriul României. Câștigătorul turei cicliste „Bartok” a fost Andrei Nechita, de la echipa italiană Romagna Cycle Team. El a câștigat Turul României în 2011.

„A fost un traseu plăcut deși au fost vreo 15 kilometri în care asfaltul nu era prea bun. Dar nu au fost accidente și totul a fost bine. Locuiesc în Italia de aproximativ 20 de ani. Am început ciclismul când am ajuns acolo, la 13 ani, iar până la 27 ani am făcut sport de performanță. Acum e mai mult pasiune, clubul cu care am venit e o echipă de amatori.”, a declarat Andrei Nechita, fost ciclist în naționala României cu care a participat la mai multe campionate mondiale și la Jocurile Olimpice de la Londra.

La categoria fete, cea mai bună a fost Georgeta Ungureanu de la UVT Devron Cycling Team.

„A fost super fain. A fost o cursă grea, dar a fost fain organizată. Traficul a fost închis pentru noi, ne-am simțit în siguranță și am simțit cu putem să facem treabă bună. Eu sunt născută și crescută în Baia Mare, dar am plecat în SUA unde am descoperit pasiunea pentru ciclism. Acum locuiesc jumătate de an în California, iar cealaltă jumătate sunt la Baia Mare și Timișoara. Sunt și în naționala României și sper să fiu luată la campionatele europene și mondiale.”, a declarat Georgeta Ungureanu, campioană națională a României la ciclism în 2021.

Evenimentul a fost organizat Asociația Bastion, iar parteneri au fost Consiliul Județean Timiș, Autoguvernarea Csongrad-Csenad și Clubul Velocitas.

Articolul precedentJon Snow revine pe TV într-o continuare a serialului Games of Thrones (Urzeala Tronurilor)
Articolul următorVine canicula și în România: temperaturi de 30-34 de grade în toată țara, în următoarele două săptămâni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.