În jur de 80 de bicicliști profesioniști și amatori s-au aliniat, sâmbătă dimineața, în Piața Unirii, la startul primei ediții a turei ciciliste „Bartok” între Timișoara și Szeged. Este primul tur de anvergură care leagă cele două reședințe de județ, înfrățite, de o parte și de alta a graniței.

Acțiunea, pe lângă faptul că promovează mișcarea și un mod de viață activ și sănătos, urmărește să promoveze construcția unei piste de biciclete între Timișoara și Szeged, dar și construcția unui pod peste Mureș, între Apatfalva (Ungaria) și Cenad (România), folosit odinioară ca punct de trecere a frontierei dintre cele două ţări vecine.

Printre cei care au plecat în tură s-au aflat și Alin Nica, președintele CJ Timiș, primarul Dominic Fritz, cât și Peter Tamas, consulul onorific al Ungariei la Timișoara.

„Cred că județul Timiș are nevoie de o pistă de biciclete care să unească Timișoara cu Szeged, prin Cenad, de aceea am răspuns invitației Asociației Bastion de a face parte din turul Bartok Bela pe ruta Timișoara-Szeged. Eu un apel la mișcare, la înțelegere între două popoare, iar pentru autorități e un mesaj că trebuie să conectăm cele două județe de peste graniță, Timiș și Csongrad. Săptămâna viitoare vom avea autoritățile din Ungaria și cu siguranță vom veni cu vești bune”, a transmis Alin Nica, președintele CJ Timiș.

„E o mândrie că suntem înfrățiți cu Szeged, a fost viceprimarul de acolo aici acum o lună și am povestit de acest tur. El ne așteptă, eu din păcate nu pot să pedalez până acolo. Vă rog să duceți salutul meu cald la Szeged și să-i invitați să vină și ei la un tur la Timișoara. Drum bun!”, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Nica și Fritz au marcat simbolic startul și au pedalat până la ieșirea din Timișoara spre DN 69.
Prima etapă Timișoara-Sânnicolaul Mare (68 de kilometri) a fost cronometrată oficial urmând să se întocmească un clasament general.

Cel mai rapid rutier a fost Alin Toader de la echipa UVT Devron, care a străbătut drumul în mai puțin de două ore.

„A fost o cursă destul de grea, rapid și destul de scurtă. Orice profesionist poate să ducă o cursă tare pe o distanță de 70 de kilometri. Am avut o viteză medie de 40 de kilometri pe oră, dar am avut și vânt lateral aproape toată cursa. Am colaborat foarte bine cu colegii și a ieșit. În ciclism aproape 70 la sută contează tactica, se câștig cu tactică, nu cu picioarele. Anul aceasta am câștigat aproape toate cursele la care am participat și sunt recunoscător pentru asta colegilor de echipă”, a spus Alin Toader, campion național la juniori.

Pe locul doi a venit Andrei Nechita, iar pe trei Emil Chepățan, tot de la UVT Devron.

De la Sânnicolaul Mare traseul continuă, de la ora 16.00, spre Beba Veche şi punctual de trecere de la Triplex Confinuim şi Kubekhaza, apoi se pedalează pe traseul Szoreg -Ujszentivan – Tiszasziget şi Szeged (65 de kilometri).

A doua zi, de la ora 9.00, se pleacă spre Mako, unde, în centrul oraşului se va face o scurtă oprire pentru o băutură răcoritoare şi o gustare. Apoi se va continua drumul şi apoi Apatfalva, unde se va traversa râul Mureş cu ajutorul unui ponton de trecere peste apă.

Urmează încă o scurtă oprire se va face la Sânnicolau Mare, iar la ora 14.00 se pleacă pe traseul Saravale – Sânpetru Mare – Periam – Variaş – Hodoni – Sânandrei – Dumbrăviţa. Și această ultimă etapă face parte din competiția oficială. Organizatorii evenimentului sunt Asociația Bastion. Parteneri: Consiliul Județean Timiș, Autoguvernarea Csongrad-Csenad, Velocitas.

Articolul precedentTest Drive, Coffee & Cake, cu noul Peugeot 308, la Megagroup Timișoara
Articolul următorAproape 1,25 milioane de ucrainieni au trecut granița în România de la începutul războiului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.