Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că Mircea Geoană poate fi un candidat redutabil care să câştige alegerile prezidenţiale din 2024, dar nu ştie dacă secretarul general adjunct al NATO îşi doreşte o candidatură la preşedinţia României. Grindeanu afirmă că PSD va candidat singur la toate alegerile din 2024, relatează news.ro

Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni, la Antena 3, dacă va candida la prezidenţiale.

„Exclus. Sunt alţi colegi care sunt mult mai potriviţi decât mine: preşedintele partidului, îl avem şi pe domnul Rafila, avem şi pe doamna Firea. Sunt destui”, a explicat Grindeanu, conform news.ro

Întrebat dacă este posibil ca Mircea Geoană să fie candidat din partea PSD, Grindeanu a răspuns: „Nu e membru PSD în acest moment. Domnul Geoană, mai ales din anvergura pe care acum şi-a construit-o la nivel internaţional ca secretar general adjunct NATO, ceea ce e o funcţie extrem de importantă şi ca fost social-democrat, pentru că a fost preşedintele Partidului Social Democrat, dacă va dori – eu nu ştiu dacă va dori, deşi ţin legătura şi vorbesc destul de des cu domnul Geoană -, poate fi, de asemenea, un candidat redutabil care să câştige alegerile”.

Articolul precedentDe Ziua Națională a Tineretului, TNT, prezintă spectacolul COPIII NOPȚII
Articolul următorPrimăria Timișoara scoate la concurs 19 posturi de consilier

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.