Dacian Cioloș a susținut, de la ora 18.00, o conferință de presă în care și-a anunțat public demisia de la conducerea USR, la 4 luni de la alegerea sa în funcția de președinte, „la mustață” față de contracandidatul său Dan Barna. „Am considerat firesc și de bun simț să-mi dau demisia”, a spus Cioloș. El a mai afirmat că nu mai are de gând să candideze pentru funcția de președinte al formațiunii și nici să reînființeze vechiul plus.
Principalele declarații transmise de Dacian Cioloș:
- Mi-am anunțat azi colegii că am decis să demisionez din funcția de președinte după ce BN a respins planul meu de revitalizare, care decurge firesc din promisiunile mele făcute în campania partidului Atâta vreme cât nu am avut în Biroul Naţional susţinere pentru acest plan, am considerat firesc şi de bun simţ să îmi prezint demisia, pentru că sensul pentru care am candidat la preşedinţia partidului a fost să contribui la modernizarea partidului Credința mea este că USR e în continuare o aleternativă pe scena politică, o alternativă la extremism
- E nevoie de un partid credibil, conectat la societatea modernă Rămân în continuare în partid și voi căuta cu ceilalți colegi care cred că partidul are nevoie de împrospătare, recunoectare la societate și curajul de a-mi recunoaște limitele pe care trebuie să le depășească
- Președinte interimar rămâne Cătălin Drulă, până când conducerea partidului va organiza alegeri
- Ar fi important să înceapă o dezbatere în partid și legat de modificarea statutului și sper eu ca forța care a ținut partidul viu să nu plece și să rămână să se bată pentru modernizarea partidului. USR trebuie să facă pași înainte pentru a fi adaptat vremurilor, are nevoie de redinamizare din interior
- USR va trebui să tragă și învățămintele participării la guvernare și să ofere o nouă platformă pentru 2024. Un partid nu poate fi credibil decât în măsura în care are prospețime și capacitate de regenerare în interior. Asta mi-am dorit să facem și nu am reușit
- Vă reamintesc că în vară i-am propus lui Dan Barna să nu candidăm niciunul tocmai pentru a crea condițiile de regenerare în partid. Iată că am ajuns aici, cu o întârziere de câteva luni. Nu puterile mi-au lipsit mie, ci încrederea că putem colabora împreună. Fără acea încredere, dar nu mimată, e greu să reușim. Eu am făcut acestă propunere de program cu toată bună credința, fără niciun scop în spatee. Am cerut un vot cu toată sinceritatea
- Nu iau în calcul să refac vechiul Plus. Pe mine nu mă face funcția
Despre candidatura la prezidențiale: Nu am mai discutat de mult timp despre asta. Explicam că asta presupune un partid puternic și aici avem de lucru, înainte de a vorbi despre candidatură. Cât am fost președinte nu am făcut deosebiri între foști PLUS, foști USR. Nu e importantă eticheta, ci comportamentul și de-asta cred, printre altele, că trebuie modificat și statutul. Un șofer care nu are volan și se ambiționează să rămână în mașină să conducă e mult mai periculos decât unul care se dă jos și îi lasă pe alții să conducă. Pentru alegerea președintelui nu e nevoie de congres. Eu cred că e nevoie de congres pentru a modifica statutul
Cătălin Drulă a preluat funcția de președinte interimar. Conform statutului USR, în cazul demisiei președintelui funcția este preluată de vicepreședintele care a obținut cel mai mare număr de voturi la ultimul congres. Acesta este Cătălin Drulă, care a și anunțat public că este pregătit să preia conducerea USR în cazul în care Dacian Cioloș demisioneză: „Îmi voi face datoria”. Următorul pas ar fi declanșarea procedurii de organizare a unui congres extraordinar al USR, pentru alegerea unui nou președinte.







