„La împlinirea a 32 de ani de la zilele Revoluției de la Timișoara din 1989, trăim cu stupefacție într-o realitate post-adevăr, în care generații întregi de tineri, de la cei care abia intră în ciclul școlar gimnazial, până la elevii claselor a douăsprezecea, sunt aproape complet lipsiți de informația elementară despre Revoluția de la Timișoara, despre schimbările de regim social și politic produse în decembrie 1989, toate datorate curajului timișorenilor eroi, care au realizat Revoluția pe străzile însângerate ale Timișoarei”, arată prim-vicepreședintele PNL Timiș, deputatul liberalul Marilen Gabriel Pirtea.

„Curricula școlară nu cuprinde, din păcate, nici măcar în manualul de istorie, pagini semnificative despre Revoluția de la Timișoara din 1989. Este o rușine națională, atât pentru Ministerul Educației, cât și pentru dascălii din școli, faptul că cei care au inițiat eliberarea țării de sub dictatura comunistă, revoluționarii Timișoarei nu se mai află în niciun capitol al istoriei recente predate în învățământul preuniversitar”, subliniază deputatul liberal.

„Așa cum arată și diplomatul Emil Hurezeanu, voce cunoscută a Europei Libere din ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, în 1989 România era pe harta comunismului falimentar, cu conotații chiar mai dramatice pentru viața majorității românilor decât în toate celelalte țări cu regim comunist. Aici a fost revolta cea mai sângeroasă, cum bine știm. Actualul ambasador al României în Republica Austria, Emil Hurezeanu, spune despre zilele Revoluției de la Timișoara ceea ce, din păcate, nu se mai spune astăzi la cursurile de istorie din școlile românești: „Ceea ce s-a întâmplat la Timișoara a fost începutul sfârșitului pentru regimul Ceaușescu și pentru statul comunist ca atare, ca model de dezvoltare istorică. Timișoara are rolul foarte important de a fi declanșat ceea ce a existat cu adevărat, și anume Revoluția autentică a românilor”. Iar faptul că astăzi nu se mai amintește de Revoluție în manualele de istorie din învățământul preuniversitar este o nepermisă greșeală de viziune pedagogică, de abordare a educației noilor generații. Absența Revoluției din 1989 din paginile manualelor de istorie utilizate în școlile noastre este una dintre gravele erori și marile nedreptăți pe care cu toții am tolerat-o până acum, o rușine greu de dus pentru istoria Timișoarei și eroii săi”, interpretează Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiș.

„Pentru a repara această eroare a sistemului nostru de învățământ și pentru a recunoaște meritele istorice ale revoluționarilor timișoreni, eroi ai zilelor de Decembrie 1989, voi elabora și promova un proiect de lege prin care să fie introdusă în curricula școlară studierea obligatorie a unei discipline istorice ce este esențială pentru formarea cetățenilor României: Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România. Este datoria noastră, ca timișoreni și ca români, să susținem importanța unei bune informări a elevilor despre cel mai important moment revoluționar al istoriei noastre recente, să susținem rolul extrem de important al istoriei scrise de timișoreni în Decembrie 1989, urmați apoi de întreaga țară, toate aceste noțiuni, informații și analize istorice fiind de neînlocuit pentru formarea completă a elevilor de azi și de mâine, viitori cetățeni. Proiectul legii va avea o primă formă în următoarele zile, urmând ca în prima sesiune parlamentară din 2022 să fie depus pentru dezbatere parlamentară”, anunță deputatul liberal.

„Așa cum a fost legiferat studiul obligatoriu al unei etape istorice specifice din secolul trecut, aici fiind vorba despre proiectul de lege care prevede studierea istoriei evreilor în licee şi şcoli profesionale, care a fost aprobat de Parlament și promulgat deja de Președintele României în acest an, tot așa este absolut necesar ca Parlamentul să aprobe completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 prin introducerea disciplinei şcolare „Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România‟ în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, parte a trunchiului comun de discipline școlare”, conchide deputatul PNL Timiș, Marilen Gabriel Pirtea.

Articolul precedentPolițiștii timișoreni „au spart” o petrecere privată noaptea trecută. Toți participanții au fost sancționați contravențional
Articolul următorMâine la 12:00 vor suna sirenele în Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.