Precipitaţiile sub formă de ploi şi ninsori vor cuprinde toată ţara, începând cu noaptea de luni spre marţi, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

„Începând din noaptea de luni spre marţi (6/7 decembrie) aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile. La munte va ninge, în centrul, nordul şi nord-estul ţării treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă”, spun meteorologii.

Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantităţi de apă de 15 – 20 litri/mp şi izolat 30 litri/mp.

Îndeosebi în Transilvania, precum şi în centrul şi nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.

În zona montană înaltă va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intensificări ale vântului, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Pentru Timișoara, temperaturile prognozate sunt de -1 grad noaptea și 3 grade în cursul zilei. Este posibil ca și de această dată ninsorile să ne ocolească și să se transforme în ploi mărunte de iarnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.