Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat azi emiterea unei Hotărâri care impune ca elevii să se întoarcă la ore, în clasă, doar în școlile în care personalul este vaccinat în proporție de minim 60%. În caz contrar, aceștia continuă cursurile în format online.
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a făcut publică o listă care ilustrează situația aferentă fiecărei școli din județ. Procentul mediu de vaccinare al cadrelor didactice din județ este de 61.17%, din ceie 9474 de cadre didactice fiind vaccinate doar 5795.
Procentul cel mai mare de cadre didactice vaccinate este în Timișoara unde majoritatea școlilor mari din oraș vor începe cursurile de luni cu prezență fizică. Pe locurile codașe sunt cadrele didactice din Brestovăț, Mănăștur, Parța dar și două grădinițe și o școală primară din Timișoara, care nu au reușit să atingă nici măcar pragul de 30%.
Vă prezentăm mai jos tabelul școlilor și procentul de vaccinare al cadrelor didactice.







