„Imparatul e gol…” spune deputatul de Timiș, Alfred Simonis, intr-o postare făcută pe Facebook. Deputatul spune în postare că „Dominic Fritz şi viceprimarul Lațcău s-au jucat cu termoficarea Timişoarei până au stricat-o de tot.”
Simonis spună în postare că atât Dominic Fritz cât și vicele Lațcău nu au fost în stare să reformeze societatea locală de termoficare, în schimb acțiunile lor au dus la insolvența Colterm. „Venit călare pe un cal alb, domnul Fritz a reuşit să îngenucheze un oraş de talia Timisoarei într-un singur an!
De astăzi zeci de mii de familii, zeci de şcoli şi spitale au rămas fără căldură si apă caldă, iar în soluțiile vânturate de cuplul tragic Fritz-Lațcău nu mai crede nimeni. Primarului i se potriveşte povestea Hainele cele Noi ale Împăratului, iar celălalt personaj de desene animate pare că s-a jucat până la 3 noaptea cu termoficarea oraşului, până a pus-o pe butuci! Dominic Fritz este gol de substanță, nu ințelege nimic din ceea ce presupune conducerea unui oraş de talia Timişoarei, şi toate soluțiile cu care a venit în campania electorală par să se fi evaporat.
Situația este disperată, e nevoie de măsuri rapide şi asumate. Îl consider vinovat şi pe Alin Nica, pentru că PNL este bine mersi la guvernare locală, are viceprimar, iar domnul Nica se bătea în primăvară cu cărămida în piept că a rezolvat bani la Guvern pentru Colterm!
Să se ia amândoi de mână, Fritz şi Nica, să se ducă la Bucureşti şi să rezolve situația! Să se lege cu lanțuri de gardul Guvernului, să intre în greva foamei, orice dar să nu mai pună piciorul în Timişoara fără soluții, că nu mai au ce căuta pe-aici!” încheie Alfred Simonis.







