Parlamentarul de Timiș, social-democratul Alfred Simonis iese cu o reacție privitoare la decizia primarului Dominic Fritz de a închide trei localuri din Timișoara datorită, spune primarul, reclamațiilor făcute de locuitorii din zonă. Deputatul PSD explică istoria relațiilor dintre Dan Dinu, unul din patronii controlați de Poliția Locală și actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz – care i-ar fi cerut, spune Dinu, bani în campania electorală. Un alt business aparținând lui Dan Dinu, restaurantul din hotelul Locanda Del Corso, a fost scena unui „flagrant” ilegal făcut de consiliera locală Ana Munteanu.

Iată ce spune deputatul Alfred Simonis: „Dominic Fritz, caz de manual: unde nu este minte, este ranchiună şi răzbunare!

Martie 2021. Consiliera locală USR Ana Munteanu descinde ilegal împreună cu jandarmii la un restaurant din Timisoara, deținut de omul de afaceri Dan Dinu. Izbucneşte un scandal național, iar mai mulți lideri locali ai USR se aleg cu plângeri penale şi cu procese.

Octombrie 2021. Primarul USR Dominic Fritz semnează ordinul de închidere a Berăriei 700, aparținând aceluiaşi om de afaceri, după ce Poliția Locală a efectuat controale repetate şi a aplicat amenzi, contestate toate în instanță. Dan Dinu afirmă public că Dominic Fritz i-ar fi solicitat o sponsorizare în campania electorală, el refuzat şi că totul miroase a răbunare personală. Localul plăteşte lunar Primăriei o chirie de 10 000 de euro.

Tot mai mulți oameni de afaceri din oraş se întreabă dacă şi când le va veni şi lor rândul să fie vizitați şi amendați de Poliția Locală pentru că nu au cotizat în campania USR şi a lui Dominic Fritz! Din păcate, şeful interimar al Poliției Locale, Dumitru Domăşneanu, execută orbeşte ordinele politice ale primarului, aducând tot mai mult cu milițienii din vechiul regim!

Oamenii de afaceri din Timisoara, care şi aşa traversează o perioadă economică foarte grea, nu au un partener, ci un adversar în primarul oraşului: plătesc cele mai mari taxe şi impozite locale; obțin foarte greu documentațiile legale în primărie; sunt amendați, iar afacerile lor sunt închise dacă indrăznesc să critice administrația neo-marxistă sau ciomagul acesteia, Poliția Locală Timişoara!” spune Alfred Simonis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.