În cursul acestei săptămâni, polițiștii din cadrul Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității, au desfășurat activități de prevenire în centre din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipului Timișoara.
Astfel, în perioada 30 august – 2 septembrie polițiștii Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității au purtat discuții cu beneficiarii centrului pentru Persoane Adulte aflate în Dificultate, ai complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice și cu micuții beneficiari ai Centrului de zi Sfântul Nicolae din cadrul Direcției de Asistență Socială din Municipiul Timișoara, în scopul informării acestora cu privire la modurile de operare folosite de infractori și importanța adoptării unor măsuri de siguranță.
Având în vedere faptul că persoanele vârstnice și tinerii sunt cei mai predispuși a fi victime, acestora li s-au oferit sfaturi și recomandări referitoare la principalele aspecte legate de prevenirea furturilor, tâlhăriilor și a înșelăciunilor.
De asemenea, tinerii au primit informații despre siguranța în mediul online, bullying și cyberbullying. Mesajele au fost atât antivictimale, cât și antiinfracționale. Au fost distribuite materiale informativ-preventive în scopul însușirii măsurilor ce trebuiesc adoptate pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor.