Banca Mondială, prin divizia de consultanță, oferă Timișoarei sprijin pentru viitorul sistem de termoficare al orașului, astfel încât Colterm să nu mai fie o povară pentru buget, anunșă Dominic Fritz, primarul Timișoarei într-o postare pe Facebook cu o zi înaintea întrunirii Consiliului de Administrație convocat de consilierul local Roxana Iliescu.

„După mulți ani în care pierderile uriașe ale Colterm și căpușarea companiei au fost acoperite din bani publici, căutăm soluții durabile cu specialiștii Băncii Mondiale, împreună cu care am fost astăzi la CET Centru” spune primarul Timișoarei. „În trecut, aceștia au mai lucrat la salvarea unor sisteme centralizate de încălzire din fostele state comuniste. Obiectivul acestui parteneriat este ca Banca Mondială să sprijine Municipiul Timișoara în îmbunătățirea capacității noastre de planificare pentru dezvoltarea sistemului de termoficare și eficiența energetică a clădirilor din orașul nostru. Asta înseamnă o reevaluare de la zero a tot ceea ce înseamnă sistem de încălzire centralizată în Timișoara, de la combustibilul pe care îl ardem, distribuție și livrare, la consumatorul final, precum și prioritizarea unor investiții care să reducă cheltuielile și să crească eficiența acestui sistem.

Dacă implementăm o singură soluție a Băncii Mondiale, consultanța va fi gratuită.

Pregătim astfel împreună o strategie atât pe termen scurt și mediu, pentru a depăși problemele imediate, dar și una pe termen lung, prin care să ne asigurăm că sistemul centralizat de termoficare devine atractiv chiar și pentru timișorenii care s-au debranșat în anii anteriori.

Nu în ultimul rând, un sistem performant de termoficare centralizată va însemna o povară mult mai mică pe bugetul local, ceea ce echivalează cu zeci de milioane de lei pe an pe care îi putem folosi în investiții, în loc de subvenții la prețul gigacaloriei sau pentru acoperirea pierderilor.

În curând, împreună cu partenerii noștri internaționali vă vom prezenta și primii pași concreți pe care îi vom face pe acest drum” încheie postarea pe Facebook Dominic Fritz.

Vă reamintim că situația prezentată de Colterm, societate rămasă cu o datorie enormă de pe vremea administrației Robu, este extrem de sumbră. Pe 1 septembrie Primăriei Timișoara i se încheie contractul (existând însă soluții temporare prin prelungirea acestuia până în luna noiembrie), până în prezent conducerea societății de termoficare eșuând în a prezenta un plan de redresare și rentabilizare sau măcar un buget pentru 2021, deși suntem în luna septembrie. Colterm a primit anul acesta și o amendă de 100 de milioane de lei, contestată în instanță, pentru lipsa certificatelor verzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.