Pe data de 29 septembrie, odată cu alegerea în funcția de primar, nu a fost victoria mea personală, ci victoria unei idei de reformă, pentru reguli, competență și respect față de cetățeni, în instituția primăriei spune primarul Dominic Fritz intr-o postare pe Facebook.
„Este o luptă pe care mi-am asumat-o” continuă acesta „și pe care o port în fiecare zi în primărie, unde o mare majoritate de funcționari înțelege că administrația publică nu e un simplu serviciu, ca oricare altul, ci o misiune, în slujba orașului. Lor le port un mare respect.
Doar un mic grup de foști șefi se opune, de la început și cu toate forțele, reformării Primăriei.
Organigrama Primăriei a fost atât de disfuncțională încât a favorizat crearea unor moșii administrative, niște structuri paralele de putere, care nu mai aveau legătură cu nevoile timișorenilor, dezvoltarea orașului și care întrețineau clientelismul în jurul instituției. Sunt în cercetarea procurorilor cauze de corupție și ilegalități și am speranța că justiția va face lumină în acestea.
Noi am desfăcut aceste structuri paralele de putere din Primărie prin noua organigramă, concepută pe baza priorităților strategice ale orașului și pentru fluidizarea proceselor interne. Prin această organigramă creăm responsabilități necesare precum managerii de cartier, o noua direcție generala pentru toate investițiile primăriei, indiferent daca țin de infrastructură verde sau cea rutieră, sau de atragere de fonduri nerambursabile către Timișoara.
Acest mic grup a contestat-o în instanță, după ce s-a aliat cu un sindicat care, în 2012, semna un protocol politic de susținere a USL, în Timișoara. Și care prosperă din afaceri imobiliare cu apartamente de lux pe litoral, după acum a relatat presa.
Faptul că există o rezistență atât de mare este o dovadă că schimbările sunt reale.
Pe lângă rezolvarea unor problemelor sistemice, ignorate ani de zile, precum Colterm, ducem și lupta pentru eliminarea acestor structuri paralele de putere. Schimbarea mentalităților, fiecare proiect care trebuie gândit înainte să fie și executat, impunerea unui nou stil de lucru, orientat spre performanța cuantificabilă, în care nu mai există moșii, ci angajați curajoși, care își fac datoria, toate acestea le construim și există progrese. E doar o chestiune de timp, dar Timișoara va câștiga această luptă, iar fiecare piedică ne arată că am mai recuperat câte ceva din buzunare ilegitime, înapoi, în buzunarele orașului.
Decizia de astăzi a instanței de judecată, care admite parțial și pe procedură, plângerea acestui mic grup, nu schimbă nimic din procesul de reformă început. O vom contesta în termenul legal, cu convingerea că, pe fond, instanța va face dreptate orașului.” încheie Dominic Fritz.
Notă: în cursul zilei de azi, Tribunalul Timiș a decis că noua organigramă a Primăriei Timișoara este ilegală iar deciziile luate de Dominic Fritz în schimbarea oamenilor sau șefilor de departemente sunt anulate. Astfel, așteptata schimbare este anulată de instantă iar oamenii se întorc pe vechile posturi. Dominic Fritz are la dispoziție cinci zile în care poate ataca decizia Tribunalului Timiș.







