Când sfidarea și inconștiența predomina pe drumurile noastre, mai există și câteva exemple pozitive menite să ne aducă speranță în forțele de ordine. Un astfel de eveniment a fost în Jimbolia, unde polițiștii rutieri au prevenit un eveniment neplăcut.
Totul s-a petrecut în urmă cu câteva ore când polițiștii au efectuat semnal de oprire unui autotren pe Calea Moților din orașul Jimbolia, însă conducătorul nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, polițiștii reușind oprirea lui la câteva străzi distanță.
În urma legitimării, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 32 de ani din Biled, județul Timiș.
Si daca tot zice ca are „darul băuturii” (vezi plăcuța din parbriz), polițiștii rutieri au hotărât să-l testeze, iar rezultatul a fost pe măsură, respectiv 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice au unui autovehicul sub influența alcoolului. De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 580 lei pentru neoprire la semnalul organelor de poliție.








