Astăzi, 2 iulie, polițiștii români au adus din Italia, sub escortă, un bărbat, de 43 de ani, urmărit naţional și internațional, la solicitarea autorităților române.
Acesta a fost preluat de o echipă de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, urmând a fi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.
Cooperarea cu poliția italiană a fost facilitată de Biroul Atașatului de Afaceri Interne de la Roma, care reprezintă MAI în Italia.
Mecanismele de cooperare polițienească internațională au fost activate imediat după emiterea mandatului, capturarea și predarea acestuia realizându-se cu maximă celeritate.
Reamintim faptul că, la data de 1 iunie, în urma unei operațiuni ENFAST declanșate de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale, în colaborare cu echipele FAST SERBIA, FAST CROAȚIA, FAST SLOVENIA și FAST ITALIA, a fost depistat și reținut, de Chestura de Poliție din Latina, în localitatea Latina din Italia, un bărbat, de 43 de ani, urmărit naţional și internațional, la solicitarea autorităților române.
Acesta se sustrăgea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă emis împotriva sa, pentru comiterea infracțiunilor de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni de omor, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Din cercetări a reieșit că, la data de 10 septembrie 2019, bărbatul ar fi încercat să determine alte persoane să agreseze, prin împușcare, un jurnalist de la o publicație on-line, ca răzbunare pentru articolele compromițătoare scrise de reprezentantul mass-media la adresa sa.
De asemenea, ar fi predat unei persoane, în vederea folosirii în agresiune, o armă de foc, în stare de funcționare și ar fi promis că, în cazul aducerii la îndeplinire a solicitării sale, i-ar fi recompensat financiar pe agresori și le-ar fi făcut cadou arma.
Activitățile investigative au fost efectuate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale și ai Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat prin intermediul Biroului SIRENE România, respectiv Biroului Atașatului de Afaceri Interne din Italia.
ENFAST (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților) înglobează toate structurile naționale de „Urmăriri”, pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene și alte state, în ceea ce privește localizarea și predarea persoanele urmărite în baza mandatului european de arestare.







