Fundația Zi Deschisă a organizat, vineri, conferința de lansare a proiectului ,, FZD – Formează-te Zilnic și Durabil’’ Cod SMIS 136082, cu implementare în Regiunea Vest.
Obiectivul general al proiectului este menținerea și calificarea / recalificarea pe piața muncii a unui număr cât mai mare de persoane prin îmbunătățirea capacității de formare profesională a 655 de persoane angajate din regiunea Vest, județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, prin participarea acestora la intervenții integrate.
Potrivit reprezentanților Fundației Zi Deschisă există cinci obiective ale proiectului care are o perioadă d eimplementare de 24 de luni (aprilie 2021 – aprilie 2023), după cum urmează:
– Creșterea nivelului de formare profesională în vederea adaptării calificărilor la nevoile pieței muncii prin dobândirea, actualizarea sau schimbarea calificărilor pentru cel puțin 655 persoane, din care minim 30% din totalul grupului țintă (un minim de 198 persoane vor fi: persoane peste 40 ani, persoane cu nivel scăzut de calificare și persoane din mediul rural).
– Conștientizarea a cel puțin 655 persoane, cu privire la posibilitățile de schimbare a locului de muncă sau schimbarea funcției corespunzătoare unei calificări mai avansate;
– Creșterea nivelului de certificare pentru cel puțin 80% dintre persoanele incluse în grupul țintă;
– Creșterea numărului de persoane care își schimbă locul de muncă sau încadrarea participanților pe o funcție corespunzătoare unei calificări mai avansate, pentru cel puțin 58% dintre persoanele incluse în grupul țintă;
– Creșterea numărului de persoane – care urmează studii/cursuri de formare la încetarea calității de participant – pentru cel puțin 10% dintre persoanele incluse în grupul țintă.
Grupul țintă este format din angajați care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au domiciliul stabil sau reședința în regiunea Vest, au vârsta între 25-65 ani, respectiv sunt angajați, inclusiv persoană fizică autorizată și întreprinderi individuale.


