Circulația va fi restricționată de la ora 20.00, față de ora 22.00, cât este acum, iar magazinele vor fi închise de la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile în care rata de infectare este peste 4. În localitățile în care indicele depășește 7,5 – cum este cazul Timișoarei – aceste restricții se aplică pe toată durata săptămânii.
De asemenea, vor fi închise sălile de sport/fitness, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 4. Aceste restricții au fost decise de CNSU și aprobate în ședința de joi seară a Guvernului.
În noaptea de Paște, circulația va fi permisă în intervalul 20.00 – 02.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujbele de Înviere. Măsurile vor fi valabile și pentru Paștele catolic, și pentru cel ortodox.
Premierul Florin Cîțu, secretarul de stat Raed Arafat și miniștrii Sănătății, Vlad Voiculescu, Educației, Sorin Cîmpeanu, și Afacerilor Interne, Lucian Bode, susțin declarații de presă de la ora 20.00, la finalul ședinței în care Guvernul a decis noile restricții care vor fi luate în România, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19.
Premierul Florin Cîțu:
- Azi am luat câteva decizii care vor ajuta la reducerea efectelor pandemiei. Aceste decizii au fost adoptate prin HG
- Am adoptat și măsuri pentru mediul de afaceri, de fapt prelungirea unor măsuri
- Vom trimite în acest weekend încă 50.400 de doze de vaccin către Republica Moldova
- Despre campania de vaccinare: La finalul lui martie avem 2,6 milioane de doze, în aprilie 4,5 milioane de doze. 25,7 milioane de doze vom primi în total, până la finalul lunii septembrie, mai mult decât estimam inițial
- Pe platforma de vaccinare sunt doar 771.000 de persoane și lista va fi epuizată foarte rapid
- Toată lumea trebuie să înțeleagă să ne vaccinăm
- Decizia CNSU modifică și o formulă de calcul pentru rata de incidență. Cele două formule nu au decalaje semnificative, dar e bine pentru acuratețe
- Nu e nicio implicație reală că anul trecut a fost folosită altă formulă de calcul. Vreau să îi liniștesc pe oameni
- Măsurile pe care le luăm sunt sigur că vor duce la dezbateri. Scopul e acele de a menține economia deschisă
- Măsurile de azi sunt pentru a reduce efectele pandemiei
- propunere pentru Vlad Voiculescu ssă căutăm resurse pentru testarea elevilor când se întorc la școală, cu teste non-invazice
Raed Arafat prezintă hotărârea CNSU:
- A fost discutată situația actuală și a rezultat hotărârea CNSU nr 20:
- Acolo unde incidența / rate de infectare este peste 4 la mie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică circulația e permisă doar până la 20.00
- Activitatea operatorilor economici este permisă până la ora 18.00
- Revenirea asupra măsurilor, când rata de infectare scade sub 3,5
- În localitățile în care incidența depășește 7,5, măsurile sunt valabile pe toată durata săptămânii. Se revine asupra măsurii când rata de infectare scade sub 7 la mie.
- Sâmbătă și duminică (27,28 martie) se va permite circulația până la ora 22.00 pentru sărbătoarea Pesah
- În noaptea de 3/4 aprilie va fi permisă circulația între 20.00-02.00 pentru participarea la slujbele de Paștele catolic
- Nici pentru Paștele ortodox, 1/2 mai, nu vor fi limitări, dar nu vor apărea aceste modificări în HG pentru că această hotărâre e valabilă până în 14 aprilie.
- Se suspendă activitatea în sălile de sport/fitness, în localitățile în care rata de infectare este mai mare de 4, se reia activitatea când incidența scade sub 3,5 la mie
- A fost adoptată o nouă listă a țărilor din zona galbenă. Marea Britanie nu mai este pe listă
Ministrul de interne Lucian Bode:
- Guvernul a adoptat azi, în primă lectură, un proiect de lege şi, în condiţiile în care Parlamentul nu ia în discuţie amendamentele pe care le-am propus la Legea 55/2020, Guvernul a adoptat în primă lectură un proiect privind combaterea pandemiei de COVID-19
- Aşteptăm punctul de vedere al avizatorilor şi cel mai probabil vom aproba săptămâna viitoare acest proiect de lege, îl vom trimite în procedură de urgenţă în Parlament şi îmi exprim speranţa că într-un timp foarte scurt va fi adoptat de Parlament
- Legea 55 prevede sancţiunea principală a amenzii în cazul în care operatorii economici încalcă normele sanitare, respectiv suspendarea temporară a activităţii acestora
- Operatori economici sancţionaţi au continuat să încalce prevederile legale, am considerat că e necesară instituirea unei sancţiuni complementare.
- Astfel, închiderea pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile, a sediului principal sau secundar unde operatorul economic desfăşoara activitatea fără a respecta măsurile constituie o măsură adecvată. Ea se va materializa prin afişarea la loc vizibil, la intrare, a mesajului că spaţiul e închis temporar din cauza nerespectării măsurilor impuse pentru diminuarea efectelor COVID, cu menţiunea datei până la care e valabilă această sancţiune
- Dacă acestea continuă să își desfășoare activitatea, se va aplica sigiliu. Îndepărtarea sigiliilor poate fi faptă penală
- Vom stabili și instituțiile chemate să aplice aceste prevederi
- Îmi doresc ca în cel mai scurt timp aceste reglementări să fie publicate în Monitorul Oficial și să poată fi aplicate, pentru a limita la minimum posibil răspândirea pandemiei
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, despre calculul ratei de infectare:
- Va fi tot la 14 zile, dar aceste 14 zile se calculează din a treia zi în urmă la testare
- Diferența nu este fenomenală, este una care întârzie la un moment dat adoptarea unor măsuri
- În acestă săptămână diferența (pentru introducerea numărului de teste) este undeva la 2 zile








Acum chiar va omoară lumea