Direcția Națională Anticorupție a anunțat joi seară începerea urmăririi penale a fostului lider PSD Liviu Dragnea, pentru trafic de influență și folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul vizitei pe care a făcut-o în Statele Unite în 2017, la ceremoniile de instalare a lui Donald Trump la casa Albă. În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat la penitenciarul Rahova, fiind condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare.
În același dosar, procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Gheorghe Dimitrescu, fost consilier al lui Florin Iordache, la data faptei consilier parlamentar, pentru infracțiunea de cumpărare de influență. Dimitrescu este consulul general al României la Bonn și a fost consilier al lui Florin Iordache, fost deputat și ministru PSD.
Ce acuzații i se aduc lui Liviu Dragnea?
- În perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la un om de afaceri, suspect în cauză, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid.
- În perioada mai – octombrie 2017, Liviu Dragnea și-ar fi folosit autoritatea și influența ce decurg din calitatea de președinte al unui partid politic față de Gheorghe Dimitrescu, precum și față de alte două persoane, în scopul de a obține, în aceeași perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine și pentru partid, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 USD.
În schimbul foloaselor primite de la Dimitrescu Gheorghe, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia, influența reală pe care o avea asupra ministrului afacerilor externe, promițând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu Gheorghe în funcția de consul general al României la Bonn, lucru care s-a și întâmplat.
În prezent, Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce în mai 2019 a fost condamnat definitiv la trei ani închisoare şi jumătate pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.






