Necunoașterea orașului dar și fentarea regulilor de circulație se pot solda cu accidente grave. Șoferul unui Peugeot inmatriculat în județul Caraș-Severin, venind dintre Piața 700 pe Coriolan Brediceanu a încercat să ignore semnele de circulație care îl obligau să facă dreapta pe Calea Circumvalațiunii și a ales să își continue drumul neregulamentar, urmând direcția înainte spre Calea Bogdanestilor.
Neasigurându-se suficient, șoferul de Caraș a lovit frontal o mașînă de curierat a firmei Tazz ce se deplasa regulamentar pe Calea Circumvalațiunii, din direcția Gara de Nord spre Gheorghe Lazăr.

Nerespectarea de către șoferul de Caraș-Severin a semnelor explicite de circulație a dus la rănirea gravă a două persoane aflate în vehicol și transportarea acestora de urgență la spital. Ambele mașini implicate în accident, Peugeot-ul înmatriculat în Caraș-Severin și Dacia Logan a firmei de curierat sunt distruse, accidentul blocând circulația în zona timp de aproape o oră.
Șoferul de CS se va alege probabil cu suspendarea permisului și dosar penal.
Notă: Intersecția Calea Circumvalațiunii / Calea Bogdăneștilor este una în care semnele de circulație rutieră sunt ignorate frecvent de șoferi. Poliția rutieră, deși cunoaște bine situația, continuă să ignore respectiva intersecție. Deplasarea pe direcția Coriolan Brediceanu -> Calea Bogdăneștilor este interzisă, șoferii veniți de pe C. Brediceanu având obligatoriu dreapta.







Strada dinspre Piata 700 spre Calea Circumvalațiunii se cheamă Coriolan Bredniceanu, nu C-tin Bredniceanu cum ați scris voi
multumim frumos, am corectat. se mai intampla
Si din ce judet era soferul vinovat?