Partidul Social Democrat, filiala Timișoara a remis un comunicat de presă prezentat integral în rândurile de mai jos:
„Timișoara are neșansa ca de opt ani să fie condusă de un primar care și-a construit toată strategia administrării orașului pe interese, circ, haos, demagogie, lipsă totală de respect pentru cetățean. În repetate rânduri am sancționat derapajele, deseori am reacționat, dar acum este momentul să mergem la un alt nivel. Nu mai putem asista la degradarea constantă a imaginii Timișoarei, nu mai putem accepta ca cetățeanul să fie ignorat și tratat cu dispreț. Pentru a obține rezultatul dorit, pentru ca Timișoara să-și revendice șansa de a performa, actualul primar trebuie schimbat iar în locul lui să fie ales un profesionist, un om dedicat, o persoană care să înțeleagă administrația, nu să o trateze după bunul plac.
După discuții și consultări, am decis în Biroul Politic Județean să-l mandatăm pe președintele Alfred Simonis să poarte o discuție de principiu cu Adrian Orza, singurul candidat pentru primăria Timișoara care are experiență de lucru în administrația publică locală.
”Administrarea unui oraș trebuie făcută de și cu oameni competenți. Adrian Orza știe și înțelege ce înseamnă să conduci un oraș. Deocamdată este la nivel de intenție, în măsură să deschidem drumul unor discuții concrete despre posibilitatea să-l susținem în aceste alegeri pentru funcția de primar al Timișoarei. Dincolo de orgolii și mize politice, considerăm că Timișoara trebuie să aibă prioritate.”, a declarat președintele PSD Timiș, Alfred Simonis.
Timișoara merită ce-i mai bun, Timișoara are nevoie de viziune și strategie, Timișoara trebuie condusă de un primar competent! ” precizează reprezentanții PSD Timiș în finalul comunicatului.







