SCM USV Timișoara continuă să investească în jucători de perspectivă și a oficializat transferul lui Sebastien Tofan, unul dintre cei mai promițători rugbiști ai noii generații din România. Centrul în vârstă de 20 de ani a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane.

Tofan revine în România după doi ani petrecuți în Franța, unde a evoluat pentru echipa de speranțe (Espoirs) a clubului USA Perpignan, una dintre formațiile importante din rugby-ul francez.

Format la Bârlad, perfecționat în Franța

Născut la 2 ianuarie 2006, la Bârlad, Sebastien Tofan și-a început cariera la CSS Bârlad, unde a parcurs toate etapele de juniorat până la vârsta de 18 ani.

În 2024 a făcut pasul în rugby-ul francez, evoluând pentru formația de tineret a celor de la USA Perpignan, experiență care i-a oferit posibilitatea de a se dezvolta într-un mediu competițional de înalt nivel.

De ce a ales Timișoara

Noul jucător al campioanei României spune că alegerea de a semna cu SCM USV Timișoara a fost una firească.

„A fost o alegere instinctuală. Timișoara m-a contactat și mi-a făcut o ofertă din 2024, iar acum am semnat. E adevărat că în acest an am fost în negocieri și cu o altă echipă franceză, Orleans, din Nationale, dar am considerat că pentru dezvoltarea carierei mele e mai bine să vin aici. Îmi doresc să joc, să ajut echipa și să fac pasul spre națională, poate chiar să prind Cupa Mondială din 2027”, a declarat Sebastien Tofan.

A evoluat la toate reprezentativele României

În ciuda vârstei fragede, Sebastien Tofan are deja un parcurs impresionant la nivel internațional.

El a îmbrăcat tricoul tuturor reprezentativelor de juniori ale României, a fost căpitanul naționalei U20 și a debutat deja pentru echipa națională de seniori.

Experiența acumulată îl transformă într-unul dintre cei mai promițători jucători români pe postul de centru.

Un transfer important pentru obiectivele Timișoarei

Prin aducerea lui Sebastien Tofan, SCM USV Timișoara își consolidează compartimentul liniilor dinapoi și confirmă strategia de a combina experiența cu tinerii jucători de mare perspectivă.

Clubul bănățean speră ca noul transfer să contribuie la îndeplinirea obiectivelor din următoarele sezoane, atât în competițiile interne, cât și în cele internaționale, iar pentru Tofan această mutare reprezintă o nouă etapă în drumul spre afirmarea definitivă în rugby-ul mare și, implicit, spre participarea la Cupa Mondială de Rugby din 2027.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.