Consiliul Județean Timiș a semnat contractul pentru modernizarea drumului județean DJ 595D, care leagă Moșnița Veche de Ghiroda, unul dintre cele mai circulate trasee din zona metropolitană a Timișoarei. Contractul, câștigat de STRABAG România, are o valoare de 23.312.782,15 lei fără TVA, iar lucrările vor trebui finalizate în termen de șase luni.

Investiția vizează reabilitarea completă a unui tronson de peste 3 kilometri, care pornește de la sensul giratoriu de pe șoseaua de centură a Timișoarei, din Ghiroda, și ajunge până la intersecția cu DJ 595D din Moșnița Veche. Proiectul urmărește îmbunătățirea siguranței rutiere, fluidizarea traficului și dezvoltarea mobilității pentru locuitorii din una dintre cele mai dinamice zone metropolitane ale județului Timiș.

Peste trei kilometri de drum vor fi reconstruiți

Contractul prevede modernizarea unui traseu cu o lungime de 3,015 kilometri, care acoperă o suprafață de aproximativ 71.000 de metri pătrați.

Lucrările vor include refacerea integrală a structurii rutiere prin realizarea unei fundații consolidate și a unor straturi moderne de asfalt, amenajarea acostamentelor și modernizarea conexiunilor cu drumurile secundare.

Prin această investiție, autoritățile urmăresc să răspundă creșterii continue a traficului dintre Timișoara, Ghiroda și Moșnița Veche, localități care au cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii ani.

Trei sensuri giratorii noi pentru fluidizarea circulației

Un element important al proiectului îl reprezintă amenajarea a trei sensuri giratorii.

Primul va fi realizat la kilometrul 0+150 și va avea patru brațe. Al doilea va fi un sens giratoriu oval, cu opt brațe, amplasat la kilometrul 1+502, iar cel de-al treilea, cu cinci brațe, va fi construit la kilometrul 2+859.

Aceste intersecții au fost proiectate pentru a reduce timpii de așteptare în trafic și pentru a facilita accesul către cartierele rezidențiale și zonele economice aflate de-a lungul traseului.

Piste pentru biciclete și trotuare noi

Modernizarea DJ 595D nu se limitează doar la carosabil.

Proiectul include realizarea unei piste pentru biciclete, construirea unor trotuare noi și amenajarea unor accese sigure către proprietățile situate de-a lungul drumului.

Prin aceste investiții, autoritățile urmăresc să ofere alternative de deplasare pentru pietoni și bicicliști și să îmbunătățească legătura dintre Moșnița Veche, Ghiroda și zona metropolitană a Timișoarei.

Infrastructură modernizată și iluminat nou

Contractul prevede și lucrări ample asupra rețelelor de utilități.

Vor fi realizate un sistem modern de colectare și evacuare a apelor pluviale, separatoare de hidrocarburi, precum și relocarea unor rețele de telecomunicații și gaze naturale.

Totodată, iluminatul public va fi modernizat prin montarea a 222 de stâlpi noi, alimentați prin rețele electrice subterane.

Investiții importante în siguranța rutieră

Pentru creșterea nivelului de siguranță, proiectul include instalarea a 355 de indicatoare rutiere noi, montarea a 1.872 de butoni reflectorizanți, amplasarea a 2.208 metri de parapete de siguranță și a 272 de metri de parapete pietonale.

De asemenea, vor fi realizate marcaje rutiere de înaltă durabilitate și vor fi amplasate borne kilometrice și hectometrice.

Lucrările auxiliare prevăd ridicarea la cotă a 60 de capace de cămine, relocarea a 15 cămine ale rețelei de alimentare cu apă, instalarea a 20 de cutii pentru aerisitoare de gaz și înlocuirea a 10 hidranți subterani.

Peste 20.000 de locuitori vor beneficia de investiție

Potrivit STRABAG România, modernizarea DJ 595D va contribui la reducerea timpilor de deplasare și la creșterea siguranței circulației între Moșnița Veche, Ghiroda și Timișoara.

Investiția este estimată să deservească peste 20.000 de locuitori din zona metropolitană și să susțină dezvoltarea viitoare a cartierelor rezidențiale și a investițiilor economice din această parte a județului.

Referindu-se la proiect, Adela Cinca, Commercial Business Unit Manager în cadrul echipei de Infrastructură Locală STRABAG România, a declarat că investiția reunește elementele unei infrastructuri moderne, de la intersecții eficiente și facilități pentru pietoni și bicicliști până la modernizarea utilităților publice. Aceasta a subliniat că echipa STRABAG își propune să finalizeze lucrările în termenul contractual de șase luni și la standardele de calitate așteptate de comunitățile locale.

Contractul reprezintă un nou pas în modernizarea infrastructurii rutiere din zona metropolitană a Timișoarei, unde creșterea populației și dezvoltarea imobiliară din ultimii ani au dus la intensificarea traficului și la necesitatea unor investiții consistente în rețeaua de drumuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.