Vremea caldă din ultimele luni a adus și o creștere semnificativă a numărului de sesizări privind tulburarea liniștii publice în Timișoara. Potrivit Poliției Locale Timișoara, de la începutul anului și mai ales în ultimele două luni, 113 persoane au reclamat telefonic diverse situații de zgomot și deranj, în special pe timpul nopții.

Cele mai multe reclamații au vizat conflicte între vecini, generate de muzica ascultată la volum ridicat la ore târzii, gălăgia produsă de grupuri de tineri în fața blocurilor sau efectuarea unor lucrări de renovare cu bormașina în intervale nepotrivite. Au existat și sesizări legate de localuri și societăți comerciale care au organizat petreceri sau au difuzat muzică la intensitate ridicată pe timpul nopții.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii locali, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale direct în baza sesizărilor primite. În alte cazuri, persoanele reclamate au încetat activitățile care provocau disconfort imediat după apariția echipajelor, fiind avertizate verbal și informate cu privire la prevederile Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială.

Reprezentanții Poliției Locale Timișoara precizează că, pe lângă intervențiile generate de apelurile cetățenilor, au fost aplicate sancțiuni și în urma constatărilor făcute de agenți în timpul patrulărilor din oraș. Astfel, de la începutul anului au fost aplicate în total 116 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor ridicându-se la 76.700 de lei.

Autoritățile reamintesc că provocarea sau participarea la scandaluri în spații publice, tulburarea liniștii locatarilor prin zgomote, muzică la volum ridicat, strigăte ori larmă, precum și organizarea petrecerilor private care afectează confortul locuitorilor constituie contravenții sancționate de lege.

Conform Legii 61/1991, tulburarea liniștii publice între orele 22:00 și 08:00, respectiv 13:00 și 14:00, poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 200 și 3.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei.

Poliția Locală Timișoara face apel la cetățeni să respecte normele de conviețuire socială și dreptul vecinilor la liniște, mai ales în contextul sezonului cald, când activitățile desfășurate în exterior devin mai frecvente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.