Șase elevi din județul Timiș s-au calificat în etapa finală a concursului internațional The Water We Want 2026, prin intermediul Muzeul Apei Timișoara, instituție administrată de Aquatim.

Cele șase lucrări selectate fac parte dintre cele 50 înscrise prin Muzeul Apei la competiția internațională organizată de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET), sub patronajul UNESCO.

Lucrările finaliste vor fi prezentate începând din luna iunie în cadrul expoziției digitale internaționale „The Water We Want”, proiect care promovează educația privind protejarea resurselor de apă și utilizarea responsabilă a acesteia.

La categoria desen s-au calificat Agnes Pecingină-Gîrjoabă, Roxana Roșioru, Almeea Tufiș și Andreas Maier, toți reprezentând Cercul de Pictură-Desen al Palatul Copiilor din Timișoara.

La categoria videoclip și creații media au fost selectate Karina Jebelean, de la Școala Gimnazială Dumbrăvița, și Georgiana Stănescu, elevă a Liceul Teoretic Grigore Moisil din Timișoara.

Lucrările acestora vor intra în jurizarea finală alături de proiectele selectate de celelalte muzee ale apei participante la competiție. Organizatorii vor acorda șase premii, câte unul pentru fiecare categorie, în valoare de 200 de euro, precum și diplome de recunoaștere.

Juriul internațional este alcătuit din membri ai Comitetului Consultativ WAMU-NET, experți independenți din domeniul educației și reprezentanți ai comunității UNESCO dedicate apei. Câștigătorii vor fi anunțați în cursul lunii iunie, odată cu lansarea expoziției digitale internaționale.

Reprezentanții Muzeului Apei și Aquatim au transmis felicitări elevilor și profesorilor coordonatori Dana Simionescu, Gordana Peici și Georgeta Iovăne pentru rezultatele obținute și implicarea în promovarea educației ecologice.

Concursul „The Water We Want” are ca obiectiv creșterea vizibilității programelor educaționale dezvoltate de muzeele apei și încurajarea copiilor și tinerilor să propună idei creative și sustenabile pentru protejarea resurselor de apă și utilizarea responsabilă a acestora pe termen lung.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.