Primăria Municipiului Timișoara își consolidează politica de susținere a performanței în educație și anunță premierea elevilor din ciclul primar care au obținut rezultate deosebite la concursuri școlare naționale, precum și a profesorilor care i-au îndrumat încă din primii ani de școală.

În total, 355 de elevi din 11 unități de învățământ din Timișoara, alături de 76 de cadre didactice, vor beneficia de stimulente financiare în cadrul programului municipal de recompensare a performanței. Inițiativa reprezintă o continuare și extindere a demersurilor începute în 2024, odată cu organizarea Galei Performanței în Învățământul Preuniversitar.

„Continuăm să investim în performanță încă de la primele clase. Vrem ca fiecare copil care muncește, care are rezultate foarte bune, și fiecare dascăl care îl susține să știe că munca lor contează și este apreciată. Ne dorim ca această recunoaștere a performanței să devină o tradiție a orașului”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Premii pentru rezultate naționale

Un nou proiect de hotărâre privind acordarea stimulentelor financiare va fi supus aprobării Consiliul Local Timișoara. Acesta vizează elevii care au obținut premiile I, II sau III la concursuri școlare naționale (probe individuale) în anul școlar 2024–2025, precum și cadrele didactice coordonatoare.

Competițiile eligibile sunt cele incluse în calendarul oficial al Ministerul Educației, precum „Comunicare.Ortografie.Ro” sau „Gazeta Matematică”.

Valoarea premiilor este stabilită în funcție de rezultatul obținut:

  • 600 de lei – Premiul I
  • 400 de lei – Premiul II
  • 300 de lei – Premiul III

Bugetul total alocat depășește 230.000 de lei, iar plata stimulentelor va fi realizată prin Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara.

Continuitate în susținerea excelenței

Municipalitatea amintește că, la Gala Performanței din noiembrie 2025, au fost recompensați peste 338 de elevi de gimnaziu și liceu și 134 de profesori, pentru rezultatele obținute în anul școlar anterior. Programul face parte dintr-o strategie mai amplă de încurajare a excelenței educaționale și de recunoaștere publică a muncii elevilor și a cadrelor didactice din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.