Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit decedat, luni, 19 ianuarie 2026, într-un apartament închiriat în regim hotelier, situat pe strada Marginii din municipiul Timișoara. Cazul a fost adus în atenția autorităților de către o persoană care a sesizat incidentul.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Timiș, la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Secția 5 Urbană Timișoara, care au confirmat cele sesizate. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în grupul sanitar al apartamentului.
În acest moment, circumstanțele în care a survenit decesul nu sunt clare. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, conform procedurilor în vigoare.
Surse oficiale precizează că ancheta este în desfășurare, urmând ca rezultatele investigațiilor și concluziile medico-legale să clarifice cauzele decesului.







