Municipalitatea din Timișoara pregătește ajustarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026, ca urmare a intrării în vigoare a noii legi privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice. Actul normativ aduce modificări semnificative atât în ceea ce privește baza de calcul – valoarea în lei/mp –, cât și coeficienții utilizați anterior, inclusiv eliminarea unor scutiri și reduceri fiscale.
Proiectul de hotărâre care transpune aceste prevederi la nivel local urmează să fie supus aprobării Consiliul Local al Municipiului Timișoara.
Creșteri consistente la impozitul pe clădiri rezidențiale
Conform noilor reglementări, pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, valoarea impozabilă în lei/mp crește cu aproximativ 79%. Totodată, sunt eliminate facilitățile fiscale acordate până acum în funcție de vechimea imobilului, care presupuneau reduceri de 10%, 30% sau 50%.
De asemenea, dispar scutirile de la plata impozitului acordate persoanelor cu handicap grav sau accentuat, persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum și instituțiilor coordonate de Ministerul Educației, Ministerul Cercetării, Ministerul Familiei și federațiilor sportive.
Impactul noilor reguli se reflectă direct în sumele datorate de contribuabili. Astfel, un apartament cu o cameră, de 23 mp, situat în zona A și într-o clădire veche, va înregistra o majorare de aproximativ 150 de lei. Pentru un apartament cu două camere, de 50 mp, amplasat în zona B, impozitul anual crește de la 119 lei la 447 lei, iar pentru un apartament cu trei camere, de circa 65 mp, situat în zona C, diferența estimată este de aproximativ 410 lei.
Norma de poluare, introdusă în calculul impozitului auto
Noua legislație națională modifică și formula de calcul a impozitului pentru mijloacele de transport, prin includerea normei de poluare, alături de capacitatea cilindrică. De exemplu, pentru un autoturism de 1.598 cmc, impozitul anual ar putea ajunge la aproximativ 230 lei pentru normele Euro 0–3 și la aproape 200 lei pentru norma Euro 6, comparativ cu 143 lei în prezent.
Pentru un autoturism cu o capacitate cilindrică de 3.100 cmc, impozitul estimat este de 7.600 lei pentru normele Euro 0–3 și de 6.900 lei pentru norma Euro 6, față de 10.375 lei în prezent. Autoturismele hibride cu emisii de peste 50 g CO₂/km ar urma să fie impozitate cu aproximativ 200 lei, iar pentru autoturismele electrice, până acum scutite, se introduce un impozit anual de 40 de lei.
Potrivit datelor Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, în evidențele instituției sunt înregistrate peste 156.000 de mijloace de transport, dintre care aproximativ 127.000 aparțin persoanelor fizice, restul fiind în proprietatea persoanelor juridice.
Bonificație pentru plata anticipată
Municipalitatea menține bonificația de 10% pentru contribuabilii persoane fizice și juridice care achită integral, până la 31 martie 2026, impozitul pe clădiri, terenuri și mijloace de transport aferent întregului an fiscal.
În ceea ce privește clădirile rezidențiale deținute de persoane juridice, administrația locală va păstra regimul actual de impozitare până în 2027, în baza OUG nr. 78/17.12.2025. Pentru clădirile nerezidențiale, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al celor juridice, proiectul municipalității propune reducerea cotei adiționale de la 31% la 16%.
Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în municipiul Timișoara pentru anul 2026 este disponibil pentru consultare publică pe site-ul Primăriei Timișoara.






