Compania Aquatim anunță mai multe întreruperi programate în alimentarea cu apă potabilă luni, 15 decembrie, în localitățile Buziaș, Giarmata Vii și Chevereșu Mare, ca urmare a unor lucrări de mentenanță și intervenții la infrastructura de distribuție și tratare a apei.

În orașul Buziaș, furnizarea apei va fi oprită între orele 08:00 și 12:00, pe străzile Viorelelor, Timișului, Mărășești și Semenicului, pentru lucrări de mentenanță la rețeaua de distribuție.

Tot luni, 15 decembrie, între orele 09:00 și 15:00, alimentarea cu apă va fi întreruptă în Giarmata Vii, pe strada Teilor, unde Aquatim va executa lucrări de conectare a unei conducte la rețeaua existentă.

De asemenea, în intervalul orar 10:00–13:00, furnizarea apei potabile va fi sistată în localitatea Chevereșu Mare, pentru lucrări la Stația de Tratare a Apei, intervenții necesare pentru asigurarea funcționării optime a sistemului de alimentare.

Reprezentanții Aquatim precizează că, la reluarea alimentării în regim normal, este posibil ca apa de la robinete să fie temporar tulbure. Având în vedere că această perturbare este de scurtă durată, consumatorii sunt sfătuiți să evite utilizarea apei în scopuri menajere până la limpezirea completă.

Totodată, locuitorii din zonele afectate sunt rugați să își asigure rezerve de apă suficiente pentru a acoperi necesarul pe durata întreruperilor anunțate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.