Un criminal deosebit de periculos e căutat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale. Acesta are 18 ani și e condamnat să stea 10 ani după gratii, după ce a omorțt, cu sânge rece, un tânăr cu trei ani mai mare.

Francesco Corjin, elev de la Liceul Energetic ”Ferdinand” din Timișoara l-a înjunghiat mortal, la începutul lunii noiembrie, anul trecut, pe un tânăr de 21 de ani, cu care intrase în conflict. În momentul agresiunii, cuțitarul avea 17 ani. El a fost condamnat de Curtea de Apel Timișoara, în urmă cu două luni, la 10 ani într-un centru de detenţie pentru comiterea infracţiunilor de omor şi port fără drept de obiecte periculoase.

Scena a avut loc în urma unei altercații între cei doi tineri. Potrivit martorilor, victima venise să apere un prieten pe care agresorul îl hărțuia și îl amenința că îl bate la școală. Francesco Corjin nu a stat pe gânduri și a înfipt în victima sa un cuțit de vânătoare, pe care îl avea de obicei asupra sa când mergea la școală.

Trecătorii au sunat imediat la 112. Când a ajuns Ambulanța, victima intrase deja în joc cardio-respirator și a murit la spital, în timpul  manevrelor de salvare.

Inițial, Tribunalul Timiș l-a condamnat pe Francesco Corjin la trei ani şi patru luni, într-un centru de detenţie. Pe latură civilă, adolescentul a fost obligat să plătească, în solidar cu părinţii lui, următoarele sume: 2.334 lei daune materiale către părţile civile Ciobanu Peniel şi Ciobanu Mariana Daniela, o rentă viageră lunară în cuantum de 200 lei/lună pentru fiecare parte civilă Ciobanu Peniel şi Ciobanu Mariana Daniela, începând cu luna noiembrie 2015, şi câte 50.000 euro daune morale către fiecare parte civilă Ciobanu Peniel şi Ciobanu Mariana Daniela sau echivalentul în lei la data plăţii fiecăreia. Sentinţa a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Timişoara, atât de avocații celui judecat, cât și de procurori, iar Curtea de Apel Timișoara a triplet pedeapsa, sentința rămânând definitive și executorie.

Polițiștii l-au dat în urmărire pe tânărul criminal. Semnalmente: înălţime 1,75 metri, 100 de kg, corpolent, ten măsliniu, aluniţă pe obrazul stâng. Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana căutată este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.