Alin Nica, consilier județean și fost președinte al Consiliului Județean Timiș, a transmis un mesaj tranșant în cadrul ședinței Comisiei pentru Coeziune Teritorială și Bugetul UE (COTER) de la Bruxelles, desfășurată chiar de Ziua Națională a României. În contextul negocierilor privind viitorul buget european pentru perioada 2028–2034, Nica a prezentat „realitatea crudă” cu care se confruntă comunitățile din vestul țării, aflate la frontiera externă a Uniunii Europene.

Potrivit acestuia, România și județul Timiș nu mai pot funcționa după aceleași reguli bugetare din ciclurile anterioare, în timp ce la doar câțiva kilometri distanță se desfășoară un conflict militar de amploare.

Patru solicitări esențiale pentru România și Timiș

În intervenția sa, Alin Nica a formulat patru cereri clare adresate Comisiei Europene și factorilor de decizie implicați în definirea politicilor de coeziune pentru următorul exercițiu financiar:

1. Buget separat pentru securitate în regiunile de frontieră

Nica a subliniat că presiunea pusă pe infrastructura rutieră, sanitară și de siguranță din județele de graniță este uriașă, iar fondurile de dezvoltare nu trebuie diluate pentru a acoperi nevoile de securitate.
„Nu e corect să tăiem bani de la drumuri sau canalizare ca să finanțăm protecția frontierei”, a avertizat acesta.

2. Măsuri concrete pentru stoparea depopulării satelor

Fostul președinte al CJ Timiș a cerut introducerea unor criterii obligatorii de alocare a fondurilor către comunele aflate în declin demografic, nu doar recomandări generale.
El a insistat asupra accesului simplificat la finanțare pentru primarii din mediul rural, „fără birocrație care omoară orice inițiativă” și fără dependență de aprobări politice venite de la București.

3. Finanțare masivă pentru renovarea blocurilor și caselor vechi

Într-o Europă care împinge spre tranziția verde, Nica a spus că România nu poate ignora realitatea fondului construit existent — majoritar învechit.
„Blocurile și casele ridicate înainte de 1990 reprezintă viața reală a orașelor și satelor noastre. Avem nevoie de bani europeni pentru eficientizarea energetică și modernizarea lor, nu doar pentru proiecte noi, inaccesibile pentru mulți”, a afirmat el.

4. Decizia să rămână la nivel local, nu centralizat

Nica a criticat modelul PNRR, unde deciziile majore au fost concentrate la nivel guvernamental și unde România a pierdut, potrivit acestuia, 7 miliarde de euro din cauza unei arhitecturi birocratice ineficiente.
„Pe plan local știm cel mai bine ce drum trebuie asfaltat sau ce școală trebuie renovată. Nu vrem să repetăm greșelile unui sistem hipercentralizat”, a transmis consilierul județean.

„Bugetul Europei trebuie să fie despre oameni, nu despre statistici”

În finalul intervenției sale, Alin Nica a subliniat că viitorul cadru financiar al Uniunii Europene trebuie construit pornind de la realitățile din teritoriu, nu doar de la indicatori agregati.
„Mă lupt ca viitorul buget al Europei să fie despre oameni și nevoile lor reale. Vocea noastră trebuie să conteze”, a declarat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.