Lucrările de restaurare de la Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timișoara, scot la lumină noi mărturii ale istoriei medievale a Banatului. Echipele de constructori au descoperit în patru încăperi de la parter fragmente ale zidului de incintă al castelului, datând din perioada lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, potrivit președintelui Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
Descoperirile sunt însă și mai spectaculoase: în aceleași spații au fost identificate fragmente de ziduri din secolul al XIV-lea, rămășițe ale reședinței regale construite de Carol Robert de Anjou — primul care a ridicat castelul și care a transformat Timișoara în capitală regală între 1315 și 1323.
Noile vestigii completează descoperirile realizate între 2004 și 2012, când, în curtea interioară, au fost identificate elemente de fortificație medievală și donjonul castelului. Toate aceste dovezi confirmă încă o dată că actuala clădire — viitoare casă a Muzeului Național de Istorie a Banatului — este ridicată exact pe ruinele vechii reședințe regale.







Lucrările de consolidare sunt însoțite de săpături arheologice complexe, iar specialiștii anunță că vestigiile descoperite vor fi puse în valoare chiar în locurile unde au fost găsite, urmând să devină parte integrantă din noul parcurs muzeal.
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a vizitat șantierul și a discutat cu constructorii și istoricii implicați în proiect. Aceștia au confirmat că, în anumite zone, lucrările de restaurare și intervențiile arheologice se vor desfășura în paralel, astfel încât primele spații modernizate ale Muzeului Național de Istorie a Banatului să fie deschise publicului până în 2027.
„Vom continua să monitorizăm activitatea constructorului și a arheologilor care salvează fragmente importante din istoria Timișoarei”, a declarat Simonis, subliniind importanța acestui proiect pentru patrimoniul local.







