Un nou episod tensionat a izbucnit în Consiliul Local Timișoara, după ce consilierul PSD Roxana Iliescu acuză administrația USR că ar fi „indus deliberat în eroare” aleșii locali în legătură cu votul ce viza mutarea sediului RETIM SA la Oradea. Iliescu susține că proiectul a fost introdus „pe ultima sută de metri”, într-o manieră netransparentă, iar majoritatea consilierilor ar fi fost determinați să voteze fără să știe adevărata miză.
RETIM SA, compania responsabilă de salubrizarea Timișoarei și parte a unei asocieri regionale, a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pentru 7 noiembrie 2025. Deși pe ordinea de zi nu apărea explicit schimbarea sediului social, consilierii locali din Timișoara au fost mandatați să aprobe toate punctele convocate, fără ca administrația locală să precizeze clar că printre acestea se regăsea și relocarea sediului societății la Oradea.
Documente trimise cu doar 10 minute înainte de ședință
Roxana Iliescu afirmă că proiectul de hotărâre a fost transmis consilierilor pe o listă suplimentară primită la doar zece minute înainte de începerea ședinței. În aceste condiții, parcurgerea anexelor – care însumează sute de pagini – ar fi fost imposibilă.
„Nici în titlul și nici în textul proiectului nu a fost menționată mutarea sediului RETIM. Această informație apărea doar în anexele voluminoase, puse la dispoziție în ultimul moment”, susține consilierul PSD.
Iliescu adaugă că proiectul fusese semnat de primarul Dominic Fritz încă din 31 octombrie, ceea ce ar fi permis introducerea lui pe ordinea de zi în mod transparent și în timp util.
„Regie” în ședința online și schimbarea subiectului
Potrivit consilierului PSD, ședința online ar fi fost „dirijată” de consilierii USR pentru a evita discuțiile pe subiectul mutării sediului. Ea susține că discuția s-a deplasat rapid către înlocuirea unui reprezentant în AGA RETIM, ceea ce ar fi creat impresia că doar acest aspect se află la vot.
„Așa au fost induși în eroare majoritatea consilierilor, crezând că votează doar o înlocuire, când în realitate votau inclusiv mutarea sediului RETIM la Oradea”, afirmă Iliescu.
Replica administrației și acuzațiile finale
Viceprimarul Ruben Lațcău ar fi declarat ulterior că toți consilierii PSD și PNL ar fi votat fără obiecții proiectul, însă Iliescu îl contrazice: „Eu nu am votat. Este mincinos să afirmi că am citit și că nu am avut probleme cu mutarea sediului, cât timp documentele au venit cu 10 minute înainte.”
Consilierul PSD își încheie poziția acuzând administrația USR de lipsă de transparență și „premeditare”, sugerând că întreaga procedură ar fi fost gândită pentru a evita dezbaterea publică.







